Schimbat în minutul 22, fotbalistul de 60.000.000 € și-a revenit și poate juca în Manchester City - Real Madrid
articol scris de Digi Sport10.02.2025, 18:56
Meciul tur dintre Manchester City și Real Madrid, din play-off-ul Champions League, este programat marți, 11 februarie, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1.

SuperLiga: Sepsi - Gloria Buzău, luni, 20:00, DGS 1
Nations League: Italia - Germania, joi, 21:45, DGS 1
Manchester City a efectuat nu mai puțin de patru transferuri importante în perioada de mercato de iarnă, și anume Vitor Reis (fundaș central, 35 de milioane de euro), Abdukodir Khusanov (fundaș central, 40 de milioane de euro), Nico Gonzalez (mijlocaș, 60 de milioane de euro) și Omar Marmoush (atacant, 75 de milioane de euro).
”Cetățenii” au suferit foarte mult la mijlocul terenului după accidentarea gravă a lui Rodri, lucru evidențiat de Pep Guardiola, motiv pentru care l-au cumpărat pe Nico Gonalez, iar antrenorul spaniol l-a ”aruncat” direct în primul 11 la partida din Cupa Angliei cu Leyton Orient, scor 2-1.
Nico Gonzalez și-a revenit și poate juca în Manchester City - Real Madrid
Numai că Gonzalez a fost nevoit să părăsească terenul după doar 22 de minute din cauza unei accidentări. Pep Guardiola l-a înlocuit cu Bernardo Silva, iar tehnicianul se temea că nu îl va putea folosi pe Nico Gonzalez în meciul tur cu Real Madrid.
În cele din urmă, se pare că problema mijlocașului nu a fost una serioasă. Fotbalistul transferat de la Porto s-a antrenat normal alături de colegii săi și poate juca împotriva celor de la Real Madrid.

Este de așteptat ca Pep Guardiola să-l introducă încă din primul minut, deoarece l-a cerut cu insistență pe Gonzalez în finalul perioadei de mercato. Cel mai probabil, la mijlocul terenului ar urma să facă pereche cu Mateo Kovacic, menajat la partida din Cupa Angliei.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Nico Gonzalez, potrivit transfermarkt.
Manchester City - Real Madrid H2H, în ultimii 13 ani
Din 2012 încoace, Real Madrid și Manchester City s-au înfruntat de 12 ori în UEFA Champions League. Englezii s-au impus în patru dueluri directe, Real Madrid a câștigat trei, iar cinci jocuri s-au încheiat la egalitate.
Sezonul trecut, cele două echipe s-au întâlnit în sferturile de finală ale competiției, iar Real Madrid s-a impus la loviturile de departajare, după 3-3 și 1-1 în cele două manșe. Spaniolii aveau să câștige competiția.
În urmă cu două stagiuni, Manchester City a eliminat-o pe Real Madrid în semifinale, scor general 5-1, și, de asemenea, ulterior a câștigat marele trofeu.
Acum trei sezoane, Real Madrid și Manchester City s-au întâlnit tot în semifinale, iar spaniolii au câștigat după prelungiri, scor general 6-5. Coincidență sau nu, a câștigat și trofeul.
Etichete: manchester city , manchester city real madrid , nico gonzalez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Macedonia de Nord este în doliu național, în urma tragediei care a avut loc în orașul Kocani, aflat...