Sârbii de la Partizan îi fac Stelei o prezentare plină de superlative: “E cel mai mare nume din estul Europei”
27.07.2015, 09:44Steaua primește miercuri vizita campioanei Serbiei, Partizan, în prima manșă a turului trei preliminar din UEFA Champions League. Pe site-ul oficial al formației din Belgrad, campioana României e amplu prezentată într-un articol plin de superlative. “E cea mai bună echipă est europeană din istorie!”, scrie autorul materialului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
“Vineri, 17 iulie, când a avut loc tragerea la sorți, nimeni de la Partizan nu și-a dorit ca adversar Steaua. O echipă care în acest sezon e de foarte bună calitate și fără îndoială competitivă, în încercarea de a reuși succesul european. Steaua e cel mai mare club din România și, în același timp, cel mai mare nume în fotbalul din estul Europei.”, se scrie la începutul prezentării campioanei României.
Sunt amintite apoi succesele continentale ale Stelei, cucerirea Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei, plus palmaresul intern. Nici suporterii campioanei de la București nu sunt uitați în materialul publicat de site-ul lui Partizan, considerându-se că lipsa acestora de la meciul de miercuri e un avantaj pentru elevii lui Zoran Milinkovic: “Steaua are un uriaș suport al fanilor în România. Cu siguranță, miercuri ar fi fost peste 40.000 în tribune, contra lui Partizan. Și nu doar că Steaua are un public loial și gălăgios, dar acesta e ajutat și de excelenta acustică a Stadionului Național, astfel că e cu adevărat bine pentru Partizan că tribunele vor fi goale.”
Se ajunge apoi la comparația dintre cele două formații și se arată că dacă Steaua ocupă locul 54 în clasamentul coeficienților UEFA, Partizan e pe poziția 127, cu un coeficient de trei ori mai mic decât al românilor. Meciurile cu Trencin jucate de Steaua în turul doi preliminar îi fac pe sârbi să creadă că: “Slovacii au arătat câteva slăbiciuni ale adversarilor noștri, dar rămânem avertizaí că românii au un remarcabil potențial individual care trebuie contracarat.”
Concluziile prezentării sunt și ele la superlativ: “Multe dintre cele scrise o fac pe Steaua favorită în cele două meciuri cu Partizan. Presa noastră și cei care au spus că echipa română nu mai e ce a fost, sau că a arătat cât de slabă e, cu Trencin, nu știu ce vorbesc.
Steaua nu e o echipă care a avut un succes european acum 30 de ani, iar astăzi e nicăieri. Steaua e permanent în Europa și în ultimii ani doar Inter și Arsenal sunt nume mai mari care ne-au vizitat. Steaua e la același nivel cu Shahtior, Anderlecht sau Fenerbahce, adversari recenți ai lui Partizan. O înfrângere și o eliminare a lui Partizan în fața Stelei n-ar fi o tragedie, dar dacă Partizan va elimina Steaua, va fi fantastic!”
Prima manşă din turul III preliminar al UEFA Champions League, Steaua - Partizan Belgrad, e miercuri, de la 21:30, LIVE TEXT pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , steaua champions league , steaua partizan , steaua partizan live , partizan bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...