Exclusiv Sacoul cu noroc! Cum a contribuit Duckadam la victoria FCSB de la Plzen
03.08.2017, 22:25FCSB s-a impus net pe terenul celor de la Viktoria Plzen, scor 1-4, victorie la care a contribuit, ”din umbră”, și Helmuth Duckadam. Președintele de imagine al roș-albaștrilor a dezvăluit, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1, o întâmplare petrecută cu doar câteva ore înainte de startul partidei de miercuri seară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Este o poveste chiar drăguță. Și acest sacou, pe care-l port acum (foto) cât și eu, implicit, cred că am contribuit la această victorie cu 0,00001% (n.r. - râde). Ce s-a întâmplat? Am participat ieri la prânz la o masă oficială, care se organizează înaintea fiecărui meci european. A fost, probabil, cea mai frumoasă masă la care am participat vreodată, într-o fostă fabrică de bere și în care se țin numai astfel de evnimente.
S-a prezentat un anumit tip de bere, după care a urmat mâncarea care se asortează. Și, la un moment dat, a fost un băiat mai tânăr, care trebuia să pună halbele pe masă. Probabil emoționat, pentru că eu nu l-am văzut, a vărsat pe sacoul meu conținutul unei halbe întregi, iar halba, care a căzut, s-a făcut țăndări”, a povestit Duckadam.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Oficialul roș-albaștrilor a avut prezență de spirit și a acționat în consecință, pe același ton glumeț.
”Eu le-am spus celor de lângă mine, dar și organizatorilor, să stea liniștiți pentru că s-a spart ghinionul și că ne vom califica. Pentru că, în fotbal, în afară de valoare, mai ai nevoie și de șansă”, a mai spus Duckadam, la Digi Sport.
Când i s-a pomenit despre norocul proverbial al roș-albaștrilor, Duckadam a replicat:
”Ei, haideți! Dacă aveam puțină șansă am fi câștigat meciul de la București cu Plzen. După două faze clare, excelent rezolvate de Niță, n-am mai avut emoții la retur.”
Etichete: steaua , helmuth duckadam steaua , plzen steaua 1-4 live text , duckadam sacou norocos steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...