România, pe 16 în clasamentul coeficienților. Şanse la locul 15 și la două echipe în UCL
21.03.2014, 23:43România va termina actualul sezon al cupelor europene, în clasamentul coeficienților UEFA, pe locul 16, cu două poziții mai sus față de sezonul trecut.
Chiar dacă n-am avut nicio reprezentantă în primăvara europeană, țara noastră va termina sezonul în curs, potrivit Prosport, pe locul 16 în clasamentul coeficienților, sub Austria, care se va clasa pe 15.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La prima vedere, acest loc nu încântă, deși este superior cu două poziții față de cel de anul trecut, pentru că nu aduce nimic în plus la numărul de echipe pe care le vom putea înscrie în cupele europene.
Totuși, astfel ne-am apropiat de locul 15, primul care asigură două echipe în preliminariile UEFA Champions League. În acest moment, poziția aceasta este ocupată de Cehia, cu 29.350 puncte față de 27.257 de puncte cât a contabilizat România. Pentru noi este bine că Viktoria Plzen a fost eliminată de Olympique Lyon din Europa League, joi seară.
De asemenea, România a mai primit un ajutor și din partea fostei adversare a Stelei din Grupa E a UCL, FC Basel, care a trecut de Salzburg, singura echipă austriacă rămasă în cupele europene. De altfel, Austria ocupă o poziție și mai bună, locul 14, cu 30,295 de puncte.
Situația coeficienților UEFA în acest moment
Clasamentul coeficienților UEFA va suferi, însă, modificări interesante în ceea ce privește România înainte de startul sezonului 2014-2015.
Astfel, dacă țara noastră își va menține poziția, locul 16, în schimb Austria va coborî pe locul 15. Iar șansele ca și noi să-i devansăm pe austrieci sunt de luat în calcul în condițiile în care distanța dintre noi și ei va fi foarte mică: 0, 376 (21.550 - Austria și 21.174 - România).
Cehii vor urca pe locul 14, cu un total de 25.250 de puncte.
Clasamentul coeficienților UEFA înaintea startului sezonului 2014-2015
Clasamentul mai poate suferi modificări doar de la locul 13 în sus, pentru că Italia, Elveția și Olanda mai au câte o reprezentantă în cupele europene, Franța, Portugalia, Anglia și Germania - câte două, în timp ce Spania mai este reprezentată de nu mai puțin de cinci echipe.
Etichete: pandurii , romania clasament coeficienti , steaua coeficienti uefa , romania locul 16 uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...