Revine Morata! Cea mai bună veste pentru Chelsea, înainte de confruntarea cu Roma, din Ligă
16.10.2017, 19:56Chelsea va miza pe golgheterul Alvaro Morata în confruntarea din Liga Campionilor cu AS Roma.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Învinsă în acest weekend de Crystal Palace cu 2-1, Chelsea joacă în Champions League miercuri împotriva lui AS Roma, ocazie pentru căpitanul englez Gary Cahill să discute pe site-ul clubului despre cel mai fierbinte subiect: revenirea atacantului spaniol Alvaro Morata.
''El a revenit în teren şi continuă să progreseze pentru a-şi regăsi forma'', a declarat Gary Cahill.
De altfel, după partida cu lanterna din Premier League, şi Conte spusese că sunt şanse mari ca golgheterul spaniol să se recupereze în timp util pentru meciul următor.
Accidentat la picior în meciul pierdut de Chelsea în faţa lui Manchester City (1-0), pe 30 septembrie, data revenirii atacantului spaniol a variat între două şi şase săptămâni. În final, el apare în grupul lui Antonio Conte pentru meciul pe care Chelsea îl va disputa pe teren propriu cu AS Roma.
Dacă Morata a fost recuperat, nu acelaşi lucru se poate spune despre Kante, alt jucător decisiv, dar pentru defensivă. Tehnicianul italian al albaştrilor va trebui să evolueze fără închizător toată luna octombrie. Zilele viitoare, fostul mijlocaş al lui Leicester va efectua un nou RMN pentru a vedea în ce măsură lucrurile s-au îmbunătăţit.
Etichete: morata , morata chelsea , chelsea morata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...