Recorduri pentru Real Madrid, după 8-0 cu Malmo. Performanță istorică pentru Benitez și Arbeloa!
09.12.2015, 00:29VIDEO Real Madrid - Malmo 8-0. Victoria zdrobitoare obținută marți de Real Madrid contra lui Malmo a stabilit recorduri istorice și a egalat altele și va rămâne cu siguranță în memoria iubitorilor fotbalului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid a reușit o premieră în istoria Ligii Campionilor: este pentru prima dată când doi jucători marchează cel puțin 3 goluri în același meci. Karim Benzema a punctat de 3 ori, iar Cristiano Ronaldo a înscris 4 goluri.
Madrilenii au egalat cea mai clară victorie din istoria competiției. Rezultatul de 8-0 a mai fost înregistrat de două ori. Prima dată, chiar de Real Madrid, în fața Sevillei, în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni din sezonul 1957 - 1958, când albii aveau să și câștige trofeul. A doua oară s-a întâmplat în stagiunea 2006-2007, când Liverpool - antrenată tot de Rafael Benitez - trecea cu 8-0 de Beșiktaș Istanbul.
Alvaro Arbeloa, care a jucat atât în Liverpool - Beșiktaș 8-0, cât și în Real - Malmo 8-0, a devenit primul fotbalist din istorie care a câștigat două meciuri de Liga Campionilor la acest scor.
Din 1990 nu mai marcase Real Madrid 8 goluri sau mai mult în UCL. Atunci, îi învingea cu 9-1 pe austriecii de la Tirol Innsbruck.
Reușit în 20 de minute, "poker-ul" lui Cristiano Ronaldo este al doilea cel mai rapid din Liga Campionilor, după cel reușit de Luiz Adriano în 2014 pentru Șahtior Donețk, contra lui BATE Borisov (16 minute).
De asemenea, cu aceste 4 goluri, Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator în faza grupelor UCL. Precedentul record îi aparținea lui Ruud Van Nistelrooy, cu 10 reușite.
De unul singur, Cristiano Ronaldo a marcat în cele 6 meciuri din faza grupelor mai multe goluri decât echipe cu tradiție: Juventus (6), Manchester United (6) sau Benfica (10).
Cu 19 goluri marcate în cele 6 meciuri din grupă, Real Madrid cea mai bună ofensivă în actuala ediție a Ligii Campionilor, cel puțin până miercuri seară, când mai joacă și Bayern Munchen (17 goluri în primele 5 meciuri) și Barcelona (14 goluri în primele 5 meciuri), echipele cu cele mai mari șanse să marcheze multe goluri.
Etichete: cristiano ronaldo , video goluri cristiano ronaldo , real malmo , video goluri benzema , recorduri real , video real madrid - malmo 8-0 , video real madrid - malmo 8-0 digi sport , video real madrid - malmo 8-0 liga campionilor , video real madrid - malmo 8-0 champions league , video real madrid - malmo 8-0 champions league digi sport , video real madrid - malmo 8-0 liga campionilor digi sport , video real madrid - malmo 8-0 cristiano ronaldo , video real madrid - malmo 8-0 benzema
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...