Real Madrid pregătește un ”mega schimb” cu Inter: îl aduce pe Eriksen și oferă la schimb un internațional cu 38 de selecții
articol scris de Digi Sport24.11.2020, 12:22
Inter și Real Madrid se întâlnesc miercuri, de la orele 22, în derby-ul grupei B din UEFA Champions League, într-o partidă care ar putea fi capitală pentru cele două formații, aflate pe ultimele două locuri din serie.
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
Real Madrid și Inter pregătesc un ”mega schimb”: Isco pe Eriksen
Rivale pe teren, cele două cluburi ar putea fi protagonistele unui ”mega schimb de jucători”, așa cum scrie Sky Germania, în perioada de mercato din iarnă.
Inter vrea să renunțe la Christian Eriksen (28 de ani), care nu a reușit să se impună în Italia, după transferul de la Tottenham. Pus pe lista de transferuri de Antonio Conte, danezul nu s-a adaptat sistemului de la Inter și caută o ieșire.
Salvarea ar putea veni de la Real Madrid, care ar fi intrat deja în contact cu milanezii. Potrivit sursei citate, campioana Spaniei nu oferă bani la schimb, ci un jucător care își dorește să părăsească Santiago Bernabeu: Isco (28 de ani).
Isco vrea să schimbe campionatul, Eriksen e pe lista de transferuri
Ibericul e nemulțumit că prinde puține minute sub comanda lui Zidane și vrea să meargă undeva unde să joace. Isco l-a anunțat direct pe tehnicianul francez că își dorește transferul, iar Zidane nu s-ar opune unei mutări.
Rămâne de văzut dacă schimbul se va face fără bani sau va fi vorba și despre o anumită sumă. Eriksen i-a costat pe italieni 27 de milioane de euro, în timp ce Isco are o cotă de piață de 20 de milioane de euro.
Isco este din 2013 la Real Madrid, alături de care a câștigat 16 trofee, dintre care patru UEFA Champions League. A jucat de 314 ori pentru ”los blancos” și a marcat 51 de goluri.
- 38 de selecții are Isco pentru Spania
Etichete: real madrid , inter , isco , christian eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cu puțin înainte de alegeri, la insistențele Kamalei Harris, echipa de campanie a intrat în jocul...