Video Ratarea sezonului în Champions League! A crezut că a marcat și s-a bucurat, dar mingea n-a prins poarta
articol scris de Digi Sport21.02.2024, 22:34
Miercuri seara, Porto a primit vizita celor de la Arsenal în manșa tur din optimile de finală ale Champions League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Galeno, ocazie uriașă în meciul cu Arsenal
După un start dominat în totalitate de Arsenal, Porto a fost cea care a avut prima mare ocazie a meciului. În minutul 21, Galeno a ratat o șansă incredibilă, asta după ce a trimis mingea în bară, din prima încercare.
Apoi, balonul a ricoșat tot la Galeno, care a trimis mingea din viteză pe lângă cealaltă bară, însă în prima fază s-a văzut ca și cum ar fi marcat.
Fotbalistul lui Porto a avut impresia pentru câteva secunde că a marcat, apoi și-a pus mâinile în cap în momentul în care a realizat că a fost protagonistul unei ratări uriașe.
VIDEO cu ratarea lui Galeno
Porto - Arsenal. ”Tunarii”, cotați drept favoriți
Porto a ajuns în faza optimilor de finală ale UCL după ce a terminat grupa H pe locul doi, în spatele Barcelonei. Cele două formații au acumulat același număr de puncte, dar catalanii au stat mai bine în confruntările directe.
De partea cealaltă, Arsenal a încheiat grupa B pe prima poziție, cu 13 puncte. Pe poziția a doua a terminat PSV, care a remizat aseară, scor 1-1 cu Borussia Dortmund, în Europa League a ajuns Lens, iar Sevilla ”a fost trimisă acasă”.
Cele două s-au întâlnit ultima oară acum 14 ani, tot în optimile de finală UCL. ”Tunarii” s-au impus cu scorul de 6-1 la general, după o înfrângere, scor 1-2 și o victorie cu 5-0 pe teren propriu.
Arsenal trece printr-o perioadă foarte bună în campionat, acolo unde a obținut 5 victorii în ultimele 5 partide, cu un golaveraj de 21-2. ”Tunarii” sunt cotați drept favoriții acestei confruntări, chiar dacă joacă în deplasare.
De partea cealaltă, Porto ”a călcat greșit” în ultimele partide, după ce a remizat cu Rio Ave, scor 0-0, și a fost învinsă total neașteptat de către Arouca, scor 2-3.
Etichete: arsenal , champions league , porto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...