Răfuieli politice în UEFA Champions League. Ce s-a întâmplat la meciul Barcelona - Tottenham
11.12.2018, 22:52Barcelona - Tottenham | Răfuielile politice și-au făcut din nou loc pe stadioanele de fotbal. La meciul Barcelona - Tottenham, suporterii catalani au afișat din nou bannere cu tentă politică.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Doar dictatura întemnițează liderii politici" și "Catalonia liberă" au fost cele două mesaje transmise pe Camp Nou.
Mesajele fac referire la scandalul privind independența Cataloniei. În toamna lui 2017, au fost reţinuți mai mulți înalţi oficiali catalani și au fost percheziții la sediile Guvernului regional implicat în organizarea unui referendum pentru independenţa Cataloniei. La referendum, peste 80 la sută din catalani s-a pronunțat pentru independența Cataloniei față de Spania.
Incidente și în fotbal privind independența Cataloniei
În octombrie 2017, înaintea meciului Barcelona - Las Palmas (3-0), mii de suporteri au stat la porțile stadionului și amenințau că vor forța intrarea și vor invada terenul, dacă partida se va juca. Clubul Las Palmas anunțase că va juca pe Camp Nou cu ecusoane reprezentând drapelul spaniol pe tricouri.
Unii jucători, în frunte cu fundașul Barcelonei, Gerard Pique, ar fi refuzat în primă fază să intre în teren. Pentru ca echipa să nu fie depunctată sau să nu riște sancțiuni mai drastice, jucătorii au cedat într-un final.
După meci, Pique s-a dezlănțuit împotriva guvernului de la Madrid. "Sunt mândru de poporul catalan. A fost cea mai nefastă experienţă din viaţa mea. Dacă preşedintele Federaţiei crede că deranjez prin venirea mea la echipa naţională, nu am nicio problemă să mă dau la o parte mai devreme de 2018 (n. red - Pique a anunţat că ediţia din 2018 a Cupei Mondiale va fi ultimul turneu la care va participa cu naţionala Spaniei). Echipa naţională nu e o competiţie de patriotism. Mergi acolo şi joci cât de bine poţi. Eu aşa văd", a spus Pique la acea vreme.
Fundaşul a dus discuţia chiar mai departe şi nu a ezitat să-l critice public pe Mariano Rajoy, prim-ministrul Spaniei pe care-l consideră vinovat pentru toate evenimentele: "Prim-ministrul are statutul pe care-l are şi merge în toată lumea fără să ştie să vorbească limba engleză!", a mai declarat Pique.
Etichete: referendum catalonia , scandal catalonia , video barcelona tottenham , camp nou catalonia , bannere catalonia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...