Presa din Turcia l-a făcut praf pe Istvan Kovacs, după ce a arbitrat-o pe Fenerbahce în preliminariile UCL
articol scris de Digi Sport07.08.2024, 13:08
Istvan Kovacs (39 de ani) a arbitrat de la centru meciul Lille - Fenerbahce, scor 2-1, din turul trei al preliminariilor Champions League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La primul meci european după Cehia - Turcia 1-2, de la EURO 2024, cel mai bun arbitru român al momentului și-a atras din nou critici pentru maniera de arbitraj, considerată de mulți prea strictă.
Istvan Kovacs, criticat de presa din Turcia după Lille - Fenerbahce
Kovacs s-a remarcat prin faptul că i-a dat galben lui Edin Dzeko în minutul 9, iar imediat apoi l-a avertizat în același mod pe Jose Mourinho, pentru proteste.
Cei de la Haber Global au evidențiat acest lucru în titlul unui articol: "Mourinho a fost mirat de ce se întâmplă! Istvan Kovacs a făcut din nou ce face de obicei".
O reacție mult mai dură a fost postată pe site-ul Diken, unde jurnalistul Ugur Meleke l-a criticat pe centralul român:
"10 minute sunt de ajuns pentru ca Istvan Kovacs să influențeze un meci. (...) La fel ca în dubla cu Lugano, am văzut o Fenerbahce mai bună în repriza a doua. Parte din problemă a fost ghinionul, dar și faptul că meciul a fost întrerupt de prea multe ori.
Istvan Kovacs poate face exces de zel și să strice fluiditatea jocului cu fluierele sale. A fost slab în Cehia - Turcia și a fost slab și ieri.
Un arbitru care arbitrează în acest fel și întrerupe jocul prea des nu e ceva care aparține acestei ere, ci mai degrabă de anii '80", a scris jurnalistul turc.
Suma primită de Istvan Kovacs după participarea la EURO 2024
La Campionatul European din Germania, Istvan Kovacs a arbitrat două partide: Slovenia - Serbia 1-1 (a doua etapă) și Cehia - Turcia 1-2 (a treia etapă din grupe).
Pentru fiecare meci, românul a primit din partea UEFA suma de 5.000 de euro, astfel că Istvan Kovacs a plecat acasă cu suma de 10.000 de euro.
În confruntarea dintre Turcia și Cehia, Istvan Kovacs a acordat nu mai puțin de 18 cartonașe galbene și două roșii, un record all-time pentru turnee finale de Campionat European.
Etichete: jose mourinho , fenerbahce , istvan kovacs , lille , preliminarii champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...