Povestea Galatei care bătea Realul începe cu Popescu: "A ta este istoria, Gică!"

• La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1

• SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

"'A ta este istoria, Gică!'". Antonio Jesus Lopez Nieto, arbitrul din Malaga care acum s-a dedicat politicii, nu a uitat niciodată cuvintele pe care i le-a spus lui Gică Popescu atunci când i-a înmânat balonul românului, înainet ca acesta să execute penalty-ul decisiv în finala Cupei UEFA din 2000. Pe Parken din Copenhaga, Arsenal şi Galatasaray tocmai terminaseră 120 de minute remizând la zero. Ergun Penbe, Hakan Şukur (taurul de pe Bosfor) şi Umit Davala marcaseră pentru Galata, susţinută de Tafarrel de-a lungul partidei. Doar Parlour, acel mijlocaş dreapta cu şuviţe împletite şi viteză bună, marcase pentru Arsenal. Suker şi Vieira rataseră. Iar Popescu, aşa cum îi sugerase Lopez Nieto, a făcut istorie", scrie editorialistul cotidianului sportiv din Madrid.

Jimenez aminteşte de faptul că Galatasaray, "club capabil să mişte astăzi 2,5 milioane de persoane doar pe Twitter, de exemplu", a trebuit să aştepte 95 de ani de la înfiinţare pentru a cuceri primul său titlu european. Antrenor în acea noapte magică pentru turci era Fatih Terim. După 13 ani de la acea finală, Terim , la fel de hotărât şi provocator, anunţă: "Nu ne e teamă pe Bernabeu".

Perez, bătut la debutul mandatului de Galatasaray

Florentino Perez nu a uitat cu siguranţă cum a început mandatul său la Real Madrid. Pe 25 august 2000, când avea doar o lună la cârma echipei, câştigând surprinzător în faţa lui Lorenzo Sanz, care câştigase două Ligi ale Campionilor, Real Madrid pierdea finala Supercupei Europei în faţa aceluiaşi Galatasaray. Figo, arma electorală a lui Perez, era deja "galactic", dar vedeta serii a fost Jardel. În doar trei luni, Galata câştiga două trofee europene. De data aceasta, pe banca echipei era Lucescu. "Galata a atins cerul şi s-a ridicat la înălţimea istoriei sale şi a suporterilor săi, la fel de pasionaţi ca acum câteva zile, când au încercat să sape un tunel pe sub pământ să intre la meciul din optimi cu Schalke. Nu aveau bilete. După acea legendară victorie de la Monaco în care Galatasaray-ul turc învingea cel mai mare gigant al istoriei fotbalului mondial, nu a mai câştigt niciun titlu european. E adevărat, a fost aproape, tot contra lui Real, în Champions League. În sferturile de finală din 2001, Umit Davala, Hasan Şaş şi Jardel aveau să remonteze la Istambul un 0-2 şi au pus Madridul pe jar până în retur, când Real a pus lucrurile la locul lor. Era Galata lui Hagi şi a unui promiţător mijlocaş stânga, foarte delicat, care ulterior a făcut carieră: Emre", ami scrie Juan Jimenez.

"Înainte de asta, totuşi, a existat un alt capitol care a transformat Galatasaray-ul şi pe Ali Sami Yen în nume de neuitat pentru fotbalul spaniol. A fost episodul Busquets. Carlos (tatăl actualului jucător de la Barcelona) a fost unul din cei mai polemici portari din istoria Barcelonei şi, mai ales, una din cele mai mari excentricităţi ale lui Cruyff, care s-a simţit legitimat pentru a-i încheia înainte de vreme ciclul lui Zubizarreta la Barca. Cruyff era convins că Barca, vicecampioana Europei şi campioana Spaniei, putea defila prin elita Europei cu Busquets şi cu ginerele său Angoy", mai aminteşte editorialistul As, povestind cum Busquets a intrat cu tot cu minge în poartă la un şut al lui Arif Erden, afectându-i prestigiul lui Cruyff şi al Barcelonei, care avea să fie eliminată apoi... tocmai de PSG.

"Căpcăunul parizian a curăţat toţi spaniolii care-i apăreau în cale"

"Povestea Galatei cu cluburile spaniole a fost o glumă în comparaţie cu căpcăunul parizian, care timp de trei ani a curăţat toţi spaniolii care îi apăreau în cale. A fost cel mai bun PSG până la cel de acum, din zilele şeicului, o echipă construită de Artur Jorge, care s-a dezintegrat fără să ridice niciun titlu european. Probabil o injustiţie. O echipă sobră şi ortodoxă, cu o apărare serioasă (Gomes, Roche), mijlocaşi academici (stângaciul Le Guen, Guerin, Fournier). O echipă care strălucea în ofensivă, cu Valdo mijlocaş şi Weah şi Ginola în atac. Era o plăcere să-i vezi jucând pe liberian şi pe francez. Weah, primul Balon de Aur noneuropean (1995) a fost primul atacant african care amesteca fizicul exuberant cu o apreciabilă doză de talent. Era un bizon în alergare (amintiţi-vă golul său cu tricoul lui Milan pe San Siro, din poartă în poartă)... Weah avea calităţi tehnice suficiente încât să-l pună în fund pe Koeman. Pură rasă neagră, magic amestec cu Ginola, care răspândea acea aromă de francez rafinat. (...) Un jucător mare, care s-a pierdut înainte de vreme, înainte chiar decât Weah. Traiectoria sa la Newcastle nu a strălucit şi cei mai buni ani ai săi cu Franţa s-au pierdut după fiasco-ul din calificările pentru Mondialele din 1994. Franţa a rămas pe dinafară şi Ginola nu a mai ajuns în 1998".

PSG, echipa care a pus capăt Dream Team-ului lui Johan Cruyff

"PSG, care ulterior era întărită de Rai, a eliminat Realul din Cupa UEFA în 1993 cu un meci retur memorabil. după 3-1 în tur, un gol al lui Koumbare (antrenorul lui PSG până de curând, sosirea şeicilor aducându-l pe Ancelotti) a decis eliminatoria. Acea echipă părea invincibilă dar Juventus a învins-o în finală. Părea că marele sezon va veni în 1994-1995. Plini de încredere după ce au câştigat campionatul, cei de la PSG au făcut o primă fază memorabilă: a câştigat ambele meciuri cu Bayern, învingând şi Spartak Moscova şi Dinamo Kiev. A terminat prima fază cu şase victorii din şase meciuri şi se poate spune că a fost echipa care a semnat decesul Dream Team-ului lui Cruyff la Barcelona. Mult superioară faţă de cum o arată scorul (3-2), PSG aproape nu a avut rival într-o Barca în care Romario nu a fost suficient... Dar PSG a rămas din nou la porţile raiului. AC Milanul câştigător şi în care încă mai juca Baresi şi abia doi străini prindeau loc (Boban şi Desailly), a scos orgoliul de la naftalină şi i-a eliminat pe francezi, pierzând apoi în finală în faţa Ajaxului lui Van Gaal. Pe când PSG a câştigat Cupa Cupelor, în 1996, echipa nu mai transmitea mare lucru. Ulterior, mai pierdea o finală, curios, în faţa Barcelonei. Dar niciodată, până la acest PSG al şeicului, nu a transmis atâta încredere. Acesta e alt PSG. Ceea ce nu se poate spune despre Galatasaray. Pentru că pentru Terim, s-a văzut, timpul nu a trecut deloc. Cum ar zice Lopez Nieto, a ta este istoria, Fatih!"

Surse foto: yavuzturk.com, tumblr.com

Etichete: gica hagi , real madrid , barcelona , psg , liga campionilor , champions league , galatasaray , uefa , eliminari , gica popescu , as , editorial , as.com , juan jimenez , confruntari

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News