Pogba a fost ovaționat și i-a cucerit definitiv pe fanii lui Juve: "Nu m-am bucurat la 2-1. A fost prea ciudat!"
08.11.2018, 11:41Paul Pogba s-a declarat impresionat de primirea de care a avut parte la Torino, unde a evoluat prima dată ca adversar al lui Juventus, pe care Manchester United a învins-o cu 2-1. Francezul nu exclude posibilitatea unei reveniri la campioana Italiei, unde a jucat până în 2016.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Suporterii lui Juventus m-au primit foarte bine. Am fost emoţionat, mi-au lipsit atât ei, cât şi fotbalul italian. Nu am sărbătorit golul de 2-1, a fost prea ciudat. Am văzut în tribune atât de mulţi oameni pe care îi ştiu. Dacă voi reveni la Juve? Vom vedea, pentru moment sunt la Manchester United, sunt atât de multe de vorbit despre asta", a declarat mijlocaşul francez în vârstă de 25 de ani.
Pogba s-a declarat mândru că poartă tricoul lui United
Paul Pogba a fost cumpărat în 2016 de Manchester United, de la Juventus, pentru 105 milioane de euro, după ce a ajuns gratis pe ruta inversă cu patru ani mai devreme.
Pogba a intrat în conflict sezonul trecut cu managerul lui United, Jose Mourinho, însă relaţiile par a fi intrat în normal în ultima perioadă. Francezul s-a declarat înaintea partidei de miercuri, de la Torino, "mândru" că îmbracă tricoul lui Manchester United.
Etichete: jose mourinho , paul pogba , pogba juventus , pogba manchester united , pogba mourinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...