Video Pintilii OK, Adi Popa sub semnul întrebării. Ce puncte forte a identificat Reghe la Sparta Praga
25.07.2016, 21:47Steaua se află în faţa unui examen important, marţi seară, de la ora 21:00, urmând a juca meciul tur cu Sparta Praga, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Laurenţiu Reghecampf, care în ultima săptămână a pierdut trei piese de bază (Chipciu şi Varela, transferaţi şi Hamroun, exclus din lot pe motive de indisciplină), are mari probleme pentru a alcătui un prim 11 competitiv la acest nivel. Mai ales că alţi doi titulari - Pintilii şi Adi Popa - au acuzat probleme medicale. Dacă în cazul închizătorului temerile au fost risipite, rămâne de văzut în ce măsură cel poreclit "Motoreta" va fi apt de joc la ora disputei.
"Pintilii s-a antrenat normal. În ultimele şapte zile a participat la şedinţele de pregătire. Şi Popică pare a fi ok, vom vedea după antrenamentul din această seară. Voi sta de vorbă cu staff-ul medical şi voi lua o decizie în cazul lui", a spus Reghecampf, în conferinţa de presă, pentru ca apoi să vorbească despre încrederea pe care o acordă fotbaliştilor tineri: "Avem jucători tineri, avem fotbalişti care pot creşte, care pot face faţă. Vom vedea ce se va întâmpla mâine seară. Dar, indiferent de rezultatul de marţi, ar trebui să nu ne grăbim cu anumite concluzii".
Întrebat despre punctele forte ale echipei din Cehia, Reghecampf a identificat fazele fixe şi modul în care fac tranziţia în momentul în care intră în posesia balonului.
"Trebuie să fim foarte atenţi, au jucători care se pretează foarte bine la contra-atac. Sunt foarte periculoşi şi la fazele fixe, dar cred că jucătorii noştri sunt pregătiţi pentru acest meci. Am lucrat la fazele fixe, încercăm să stăm mult mai bine şi să fim mult mai atenţi. Şi noi avem jucători care se pot descurca foarte bine la astfel de faze", a mai spus Reghecampf.
Etichete: steaua , steaua liga campionilor , steaua accidentari , steaua champions league preview
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...