Paolo Maldini îşi aminteşte de finala cu Steaua, din 1989: "Cea mai puternică experienţă din viaţa mea"
23.05.2015, 19:29Paolo Maldini este un nume care şi-a asigurat locul în istoria fotbalului. Fostul căpitan al celor de la AC Milan, echipă pentru care a evoluat întreaga carieră, a trăit întreaga epopee a rossonerilor din perioada în care clubul a fost condus de Silvio Berlusconi, jucând nu mai puţin de opt finale în UEFA Champions League şi câştigând cinci dintre ele.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Primul succes a fost cel din 1989, atunci când competiţia încă se numea Cupa Campionilor Europeni, iar adversara din finală a fost Steaua. Roş-albaştrii nu au avut însă nicio şansă în faţa unui Milanului stelar al lui Arrigo Sacchi, care s-a impus cu un categoric 4-0, prin dublele lui Marco Van Basten şi Ruud Gullit.
Pentru Maldini, succesul de acum 26 de ani, obţinut pe un Camp Nou arhiplin şi dominat de fanii italieni, rămâne în continuare unul special.
"Fiecare victorie a fost diferită. Prima a fost specială pentru că a fost prima. Am jucat în Barcelona, în faţa a 90.000 de fani ai Milanului. Drumul la stadion a fost cea mai puternică experienţă pe care am avut-o în viaţă", a povestit Maldini, într-un interviu acordat fostului fundaş al lui Liverpool, Jamie Carragher, pentru Daily Mail.
Cu toate acestea, omul care a evoluat de peste 900 de ori în tricoul rossonero susţine că cea mai bună echipă în care a jucat a fost cea de la începutul anilor '90, antrenată de Fabio Capello.
"Totul a început cu Sacchi, când cei trei olandezi au venit. Când a sosit Capello, aveam deja jucători foarte mari. Probabil că echipa din perioada 1991-1994 a fost cea mai bună. În fiecare an venea câte un jucător mare. Îl aveam pe Gullit pe dreapta şi pe Tassotti în spatele lui. Van Basten, Massaro, Papin, Boban, Savicevic. Era altceva", a povestit vicecampionul mondial din 1994.
Dintre colegii săi din acea perioadă, Maldini susţine că Van Basten a fost cel mai bun şi că Franco Baresi, căpitanul echipei, a fost un adevărat model.
"Van Basten avea piciorul drept, avea piciorul stâng, foarte puternic în duelurile aeriene, rapid. Putea marca, putea oferi pase. A fost cel mai bun. Din păcate, a fost nevoit să renunţe la doar 28 de ani. Ce păcat!
Baresi a fost special. Era mic şi slab, dar atât de puternic şi putea sări atât de sus. Modul în care juca era un exemplu pentru toată lumea. Nu a fost precum Stam, un om mare şi rapid. Avea viteză, dar cântărea doar 70 de kg. Dar când te lovea, simţeai cât este de puternic. Pentru mine, el a fost un model. De asemenea, era foarte bun cu mingea la picior. Este foarte greu să găseşti un fundaş bun, care să fie şi puternic, şi bun cu mingea la picior", a precizat Maldini.
De altfel, jucătorul cu peste 120 de selecţii în naţionala Italiei crede că, în fotbalul actual, nu mai există fundaşi la fel de valoroşi ca în perioada în care el încă se afla în activitate.
"Acum nu prea mai sunt fundaşi. Eu am jucat şi fundaş stânga. Acum, fundaşii stânga sunt judecaţi doar în funcţie de ceea ce fac cu mingea. Nimeni nu se mai gândeşte ce fac în apărare. Toţi urmăresc doar ceea ce faci în atac. Ştiu că partea dificilă este apărarea. O ştiu pentru că, în perioada lui Sacchi, toţi se apărau, începând de la atacanţi până la portar. În Italia, avem o tradiţie importantă a fundaşilor, dar acum nu îi mai avem. Nu ştiu de ce", a spus Maldini.
A refuzat oferte de la Chelsea, Manchester United şi Arsenal
Cariera lui Paolo Maldini putea avea o altă istorie, dacă, la mijlocul anilor '90, legendarul fundaş al Milanului ar fi acceptat ofertele pe care le-a primit din Premier League. Chelsea, Manchester United şi Arsenal au fost echipele interesate de el.
"Am avut o ofertă de la Manchester United, dar nu am discutat direct cu ei. Când Vialli era manager la Chelsea, m-a chemat alături de el. Asta se întâmpla în 1996. De asemenea, a existat ceva cu Arsenal, dar nu am vorbit niciodată cu ei. Oricum, aş fi refuzat. Vialli îmi era prieten şi a fost singurul care m-a făcut să mă gândesc la un eventual transfer. Aveam nişte probleme cu echipa şi cu suporterii pe atunci. M-am gândit, doar o zi, ce ar fi dacă... Dar apoi, nu", şi-a amintit Maldini.
Totodată, simbolul rossonerilor a avut o propunere de a o pregăti pe Chelsea, imediat după ce şi-a încheiat cariera de jucător: "Oferta a venit la doar o săptămână de la ultimul meu meci pentru Milan. Nu eram pregătit. Nu am vrut să-mi mut familia la Londra. Am vorbit cu Abramovich, cu Ray Wilkins, alături de care am jucat la Milan. Am decis să nu accept".
"Noua generaţie nu înţelege tradiţia Milanului"
Inevitabil, Maldini a discutat şi despre situaţia echipei de care şi-a legat cea mai mare parte a vieţii. Fostul căpitan al rossonerilor are o explicaţie simplă pentru declinul grupării milaneze, aflată în prezent în a doua jumătate a clasamentului din Serie A.
"Evident că sufăr când Milan pierde. Am început fotbalul acolo, când aveam 10 ani, şi am terminat la 41 de ani. Tatăl meu, Cesare, a fost căpitan. Copiii mei joacă la academia clubului. Milan nu este doar o echipă pentru mine. Este o parte a vieţii mele. Familia mea iubeşte acele culori.
Doar Franco Baresi lucrează acolo acum. Niciun alt fost jucător. E trist. Milan are o tradiţie importantă şi au lăsat-o să dispară, iar noua generaţie nu o înţelege. Istoria încă este acolo, dar totul este diferit", a afirmat Maldini.
Cu toate că Juventus va juca finala Champions League, Paolo Maldini crede că echipele italiene, inclusiv AC Milan, au şanse mici să domine din nou competiţiile europene, aşa cum se întâmpla în anii '90, în condiţiile în care fotbalul din această ţară nu îşi rezolvă marile probleme pe care le are.
"Pentru echipele italiene, va fi dificil să revină în frunte. Sunt mai puţini bani, stadioane oribile, trebuie să dispară problemele legate de suporterii violenţi. Familiile nu mai merg cu copiii la meciuri.
Se spune că Milan vrea să-şi construiască un stadion nou, dar nu ştiu dacă se va întâmpla. De asemenea, cred că Milan are nevoie de un stadion cu o capacitate mai mare de 45.000 de locuri. E nevoie de cel puţin 60.000 de locuri dacă vrei să revii în frunte. San Siro este în continuare frumos, dar şi foarte vechi", a explicat Maldini.
Etichete: steaua , ac milan , uefa champions league , ucl , paolo maldini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...