"Nu o subestimaţi pe Real Madrid". PSG, avertizată de un fost câştigător al UCL cu formaţia "blanco"
06.02.2018, 17:53Jupp Heynckes a câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid, în 1998, şi ştie din proprie experienţă că actuala deţinătoare a trofeului nu trebuie subestimată de adversarele din Europa. De asemenea, în ciuda perioadei dificile traversate de echipa lui Zinedine Zidane, antrenorul lui Bayern Munchen este convins că madrilenii vor trece de Paris St. Germain, în optimile de finală ale UCL.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Real este doar pe 4 în La Liga, la 19 puncte de liderul şi marea rivală FC Barcelona, însă Heynckes e convins că rămâne una dintre favoritele Ligii Campionilor, competiţie pe care a câştigat-o în precedentele două ediţii.
"Când am câştigat Liga Campionilor, în 1998, am terminat pe locul 4 în La Liga. Ştiu din experienţă că niciodată nu trebuie să o subestimezi pe Real Madrid. Sunt puternici în Europa şi nu trebuie scoşi din calcule în UCL. Au mai multă experienţă decât PSG şi cred că vor câştiga acea dublă", a declarat tehnicianul german, pentru Goal.
Antrenorul de 72 de ani ştie motivele pentru care formaţia "blanco" nu se regăseşte în această stagiune, în care a fost eliminată şi din Cupa Spaniei, după o înfrângere ruşinoasă pe teren propriu cu Leganes (1-2).
"În vară, au lăsat să plece trei jucători foarte buni: Alvaro Morata, Pepe şi James Rodriguez. Probabil pentru a mai scădea din salarii. Nu au cheltuit mult şi au crezut că tinerii vor umple golurile. De fapt, ai nevoie de un mix bun între tineri şi veterani", a explicat Heynckes.
Etichete: real madrid , psg , liga campionilor , bayern munchen , jupp heynckes , real madrid psg , heynckes real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...