”Ne-am simțit frustrați”. Fotbalistul FCSB-ului a recunoscut, după 1-1 cu Sparta Praga
articol scris de Digi Sport07.08.2024, 08:22
FCSB a terminat la egalitate, scor 1-1, manșa tur contra celor de la Sparta Praga din cadrul turului 3 preliminar UEFA Champions League, care s-a jucat pe Generali Arena.
SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Campioana României a deschis scorul prin Joyskim Dawa, în timp ce praghezii au egalat prin Victor Olatunji. Gazdele puteau câștiga meciul și să aibă avantaj pentru retur, însă golul marcat de Kaan Kairinen în minutul 90+3 a fost anulat de VAR.
Mihai Lixandru: ”Am văzut faza din cabină, a fost fault”
La finalul partidei, Mihai Lixandru a vorbit despre faza controversată din minutele de prelungire.
Fotbalistul celor de la FCSB a recunoscut că el și colegii săi au fost frustrați de faptul că au primit gol pe final. Mai mult, mijlocașul spune că decizia de a anula reușita a fost corect luată de către arbitri.
”Ne-am simțit frustrați pentru că golul a fost marcat la o fază fixă pentru care ne pregătisem. Dar a fost o decizie bună că golul nu a contat. Am văzut faza din cabină pe video, a fost fault”, a spus Mihai Lixandru, potrivit sport.cz.
Gigi Becali: ”Mai avem un picior și intrăm în Ligă”
Patronul FCSB-ului este convins că echipa sa o va elimina pe Sparta Praga și nu va avea emoții în play-off cu PAOK Salonic sau cu Malmo.
”Suntem cu un picior în grupele Ligii Campionilor. Mai avem un picior și intrăm în Ligă. Așa e, cum? De ăștia am trecut deja. Suntem cu un picior și jumătate, și cu genunchiul, în Liga Campionilor.
Să vă bucurați, că o să aveți fotbal anul ăsta. Greu e că nu o știu pe PAOK și nu o știu pe Malmo, pe ăștia îi știu.
O să-i batem repede în retur. O să aveți direct grupele Ligii. O să-i spulberăm și pe ăsta. O să-i spulberăm pe toți”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: liga campionilor , champions league , sparta praga , fcsb , mihai lixandru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Vladimir Putin consideră că Ucraina trebuie să rămână „neutră” pentru a exista o șansă...