Mourinho recunoaşte că PSG ar fi trebuit să câştige cu Chelsea: "Să fiu sincer, au avut mai multe ocazii"
18.02.2015, 10:28Chelsea a devenit favorită la calificarea în sferturile de finală ale UEFA Champions League, după ce a remizat în deplasare, scor 1-1, cu PSG. Campioana Franţei a fost însă mai aproape de victorie, lucru recunoscut la finalul partidei de pe Parc des Princes şi de tehnicianul oaspeţilor, Jose Mourinho.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Prima repriză a fost a noastră. PSG ne-a lăsat posesia mingii, fără să ne supună vreunei presiuni, astfel că nu am avut probleme să controlăm meciul. În schimb, cea de-a doua repriză a fost dificilă. Adversarii ne-au presat, au fost agresivi, au încercat să recupereze repede mingea şi să joace foarte direct. A fost repriza lor, iar scorul reflectă acest lucru. Apoi, dacă privim ocaziile şi performanţele portarilor, trebuie să fiu sincer: ei au avut mai multe şanse şi au fost mai aproape de victorie", a declarat portughezul.
Totodată, antrenorul liderului din Premier League l-a lăudat pe portarul său, belgianul Thibaut Courtois, pentru prestaţia de la Paris, însă nu a uitat şi de Petr Cech, care a făcut câteva jocuri excelente în campionat.
"Dacă fotbalul s-ar juca în nouă plus doi portari, nimeni n-ar avea nici cea mai mică şansă împotriva noastră. Ambii sunt fenomenali", a precizat Mourinho.
Chiar dacă remiza din capiatala Franţei îi oferă lui Chelsea un uşor avantaj pentru retur, tehnicianul de 52 de ani i-a avertizat pe elevii săi că PSG rămâne un adversar extrem de periculos.
"Mai rămâne o manşă şi totul se va decide pe Stamford Bridge. Totul este deschis, împotriva unei echipe superbe, cu super-jucători ofensivi, precum Ibrahimovic, Cavani, Lavezzi sau Pastore. Sunt fotbalişti fantastici", a spus lusitanul.
Etichete: program digi sport , chelsea , jose mourinho , psg , digi sport , digisport , digi sport live , uefa champions league , ucl , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...