Video Momentul în care Ronaldo întâlnește un reporter spaniol. Gestul făcut + mesajul transmis fanilor Realului
13.03.2019, 13:21Cristiano Ronaldo are din nou lumea la picioare, după ce a calificat-o, aproape de unul singur, pe Juventus în sferturile UEFA Champions League. Starul portughez a reușit un hat-trick în victoria cu 3-0 în fața lui Atletico, după ce în tur bianconerii pierduseră, 0-2, la Madrid.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După partida de vis făcută aseară, Cristiano Ronaldo a ieșit de la vestiare, alături de fiul său, și a trecut pe la zona mixtă, fără intenția de a se opri. Până în momentul în care a zărit un chip familiar. Cel al lui Edu Aguirre, un reporter spaniol al emisiunii El Chiringuito și un mare fan al lui Real Madrid.
Jurnalistul, care a izbucnit în lacrimi săptămâna trecută, când Real Madrid a fost eliminată de Ajax din UEFA Champions League, l-a strigat pe Cristiano, care a venit și l-a îmbrățișat.
Deși era evident că se grăbește spre ieșire, CR7 s-a oprit să-l salute pe reporter și chiar a avut un mesaj: "Le transmit o îmbrățișare celor de la El Chiringuito, lui Roncero (n.r. Tomas Roncero, editor al cotidianului AS, mare fan al Realului și o prezență obișnuită la El Chiriguito) și tuturor fanilor Realului!", a spus Ronaldo.
VIDEO Mesajul lui Ronaldo pentru fanii Realului:
Etichete: real madrid , juventus , cristiano ronaldo , el chiringuito
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...