Exclusiv Mircea Lucescu, prima reacție după ce și-a aflat adversarii din grupele Champions League + pe cine vede favorită la trofeu
articol scris de Digi Sport26.08.2021, 22:49
Dinamo Kiev a avut parte de ghinion la tragerea la sorți pentru grupele Champions League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Formația lui Mircea Lucescu a fost repartizată în grupa E, alături de Bayern Munchen, Barcelona și Benfica. La câteva ore de la tragere, antrenorul român a recunoscut că Dinamo Kiev va avea o misiune complicată.
Reacția lui Mircea Lucescu după tragerea la sorți pentru grupele Champions League
”E o tragere la sorți complicată. Bayern, Barcelona și Benfica, nu e simplu. S-au strâns cele mai bune echipe ale continentului, acum a scăpat doar Sheriff, condusă de un ucrainean, un foarte bun antrenor. E o performanță uluitoare. E adevărat, nu joacă niciun moldovean, dar au construit ceva pentru Champions League.
Ne propunem să jucăm, dar problema mea este alta, că patru jucători titulari sunt accidentați. Nu e deloc simplu. Avem niște probleme, dar eu sper să facem meciuri bune.
M-aș bucura foarte tare dacă am reuși un joc cum l-am făcut pe cel de la Barcelona, de anul trecut. Sper să facem față, fotbalul e fotbal, rezultatele pot apărea, important e să crezi”, a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport Special.
Favorita lui Mircea Lucescu la câștigarea Champions League
Mircea Lucescu a vorbit și despre trecerea lui Lionel Messi la PSG, mutare care recunoaște că l-a surprins, dar a și ținut să precizeze că o vede pe vicecampioana Franței favorită chiar la câștigarea Champions League, statut căpătat datorită forței financiare.
”Barcelona a rămas fără Messi, dar are un stil de joc care întotdeauna îți dă siguranță. Dacă n-ai un stil de joc, e foarte greu să obții performanțe. Messi e foarte important, îl vom vedea în cealaltă grupă, cu Manchester City.
E greu să judeci transferul lui Messi, dar nu mă așteptam să plece după atâția ani. S-a dus la o echipă care are un potențial deosebit să câștige în acest sezon Champions League. Nu trebuie să ne facem iluzii, vor câștiga cei cu bani mulți”, a transmis Mircea Lucescu.
VIDEO cu declarațiile lui Mircea Lucescu:
Grupele Champions League pentru sezonul 2021/2022
Grupa A: Manchester City, PSG, Leipzig, Brugge
Grupa B: Atletico Madrid, Liverpool, Porto, AC Milan
Grupa C: Sporting, Borussia Dortmund, Ajax, Beșiktaș
Grupa D: Inter Milano, Real Madrid, Șahtior Donețk, Sheriff Tiraspol
Grupa E: Bayern, Barcelona, Benfica, Dinamo Kiev
Grupa F: Villarreal, Manchester United, Atalanta, Young Boys
Grupa G: Lille, Sevilla, Salzburg, Wolfsburg
Grupa H: Chelsea, Juventus, Zenit, Malmo
Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , grupele champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...