Mircea Lucescu, ironizat în timpul meciului cu Bayern: "Rugăciunea este ultima soluție"
articol scris de Digi Sport29.09.2021, 22:56
Dinamo Kiev, formația lui Mircea Lucescu, joacă pe terenul lui Bayern Munchen, în cadrul grupei E din UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mircea Lucescu, ironizat în timpul meciului cu Bayern: "Rugăciunea este ultima soluție"
Formația lui "Il Luce" a avut viață grea în prima repriză de pe Allianz Arena. Robert Lewandowski a marcat de două ori, în minutele 12 și 27, iar antrenorul român a fost vizibil nemulțumit pe marginea terenului.
După primul gol, semnat de Lewandowski din penalty, Mircea Lucescu a protestat mai întâi la decizia luată de arbitrul Marco Guida, iar ulterior a fost surprins încurajându-și elevii. După a doua reușită a golgheterului polonez, antrenorul român a părut resemnat și dezamăgit de avantajul rapid luat de bavarezi.
Publicația franceză RMC Sport a surprins un cadru sugestiv cu Mircea Lucescu și a postat un mesaj ironic pe Twitter: "Rugăciunea este adesea ultima soluție pentru adversarii lui Robert Lewandowski".
Mircea Lucescu (76 de ani), cel mai în vârstă antrenor din istoria Champions League, a mai întâlnit-o pe Bayern Munchen în sezonul 2014/2015 din Champions League, atunci când se afla la Șahtior Donețk. Dacă în Ucraina obținea o remiză, 0-0, echipa lui "Il Luce" era umilită în Bavaria, 0-7.
VIDEO Primul gol marcat de Robert Lewandowski contra lui Dinamo Kiev
VIDEO Al doilea gol marcat de Robert Lewandowski contra lui Dinamo Kiev
Etichete: mircea lucescu , bayern munchen , champions league , dinamo kiev , robert lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...