News Alert Mesajul ”cu tâlc” transmis de Sebastian Colțescu, imediat cum a aflat decizia UEFA în cazul ”ăla negru”
articol scris de Digi Sport11.02.2021, 18:17
Acuzat de rasism pentru că s-a referit la Pierre Webo cu cuvintele ”ăla negru”, în faimosul meci PSG - Istanbul Bașakșehir, arbitrul Sebastian Colțescu (43 de ani) a fost absolvit de vină după ancheta UEFA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prima reacție a lui Sebastian Colțescu, după ce UEFA a zis că ”ăla negru” NU e rasism
Raportul forului european a arătat că ”expresiile româneşti 'negrul ăla' şi 'ăla negru' nu au conotaţii peiorative sau negative” și ”nu pot fi percepute ca discriminatorii sau rasiste”.
Arbitrul din Craiova a primit vestea ca o ușurare și a reacționat pe contul său de Instagram.
”Când se face dreptate, aduce bucurie celor drepți și teroare celor care fac rău”, a scris Sebastian Colțescu, în limba engleză, potrivit GSP.ro.
Pentru ”centralul” român decizia vine ca o reabilitare, după ce o mare parte din presa internațională l-a pus ”la colț” și l-a catalogat drept ”rasist” în urma incidentului de pe Parc des Princes.
Ce a rămas de lămurit în cazul Sebastian Colțescu
Totuși, Sebastian Colțescu riscă să fie suspendat, potrivit cotidianului catalan Sport. Spaniolii notează că raportul arată că arbitrul român a avut totuși un ”comportament neadecvat, care ar fi putu fi evitat”.
În cazul său nu se va aplica articolul 14 (care prevedea o suspendare de minimum 10 etape, pentru rasism), dar Colțescu ar putea fi judecat pentru încălcarea articolelor 11 și 15 din Codul de Disciplină al UEFA.
Conform regulamentelor în vigoare, ”centralul” născut în Craiova ar putea fi pedepsit pentru ”comportament nesportiv/ impropriu” și ”insulatarea jucătorilor prezenți la meci”. Sancțiunea urmează să fie stabilită de UEFA și poate varia de la o partidă suspendare până la o anumită perioadă de timp, decisă de forul european.
Etichete: sebastian coltescu , coltescu rasism , uefa coltescu , decizie coltescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...