Mesajele lui Zidane! Tehnicianul dovedește că știe cum să-și motiveze jucătorii
16.09.2016, 12:12Real Madrid a câștigat cu mari emoții meciul cu Sporting Lisabona, scor 2-1, din UCL, după ce portughezii se aflau în avantaj în minutul 89, dar Zinedine Zidane și-a asumat acest risc.
Tehnicianul ”galacticilor” a ținut să le transmită mai multe mesaje jucătorilor săi iar meciul cu portughezii a fost prilejul perfect. Mai întâi, imediat după meci, acesta i-a avertizat pe jucători în legătură cu modul în care au tratat partida. Al doilea mesaj
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Timpul nu este de partea noastră. Noi, toți, vrem să câștigăm, pentru că suntem Real Madrid”, a sunat primul mesaj al antrenorului.
Cel de-al doilea mesaj nu a mai fost unul direct către jucători, ci unul subliminal. Zidane a considerat că a ales un 11 capabil să câștige meciul de acasă cu Sporting, deși a fost conștient de faptul că în echipă au fost și jucători care sunt încă departe de forma lor de grație, cazurile lui Benzema, Ronaldo și chiar Marcelo. Prin decizia asta, francezul a dorit să-i facă pe jucători să demonstreze că merită să fie titulari, mai ales într-un meci cu miză, chiar dacă nu erau pe deplin refăcuți.
Zidane a vrut să vadă și reacția jucătorilor aleși, mai ales că fiecare dintre aceștia își cunoaște foarte bine rolul din echipă. În plus, toți cei din lot știu că formula de la Lisabona a fost una de moment și că aceasta se va putea schimba pe viitor.
Evoluțiile lui Lucas Vazquez și a lui Morata, fotbaliști care au intrat în repriza a doua și au fost decisivi, cazul lui Morata, l-au mulțumit, de asemenea, pe Zidane. Mai mult, și James Rodriguez, de asemenea intrat în repriza a doua în locul lui Kroos, a jucat bine, ceea ce i-a convenit de minune tehnicianului, mai ales că în august se vorbea foarte mult de împrumutul columbianului.
Etichete: real madrid , zidane real madrid , zidane mesaje real madrid , real madrid sporting 2-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...