Meci de totul sau nimic pentru FCSB! Ce pregătește Dică pentru returul de la Plzen
31.07.2017, 23:52FCSB va susține la mijlocul săptămânii cel mai important meci al acestui început de sezon: returul cu Viktoria Plzen, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Partida este una extrem de importantă pentru roș-albaștri, dacă trec de cehi asigurându-şi locul în grupele Europa League. Ei vor visa chiar să treacă de play-off-ul Champions League, dar acolo şansele sunt minime, având în vedere că nu vor fi cap de serie. Implicit miza financiară e enormă, iar patronul echipei, Gigi Becali, i-a vizitat pe jucători și le-a promis o primă de calificare în valoare de 30.000 de euro de om.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În meciul tur, disputat pe Arena Națională, FCSB și Viktoria Plzen au terminat la egalitate, scor 2-2, iar Nicolae Dică și-a pierdut și cel mai bun om. Constantin Budescu s-a accidentat și va mai sta pe bară încă aproximativ două săptămâni, astfel că tehnicianul nu se va putea baza pe el în cel mai important meci al acestui început de sezon.
În meciul care poate fi decisiv și pentru viitorul antrenorului de 37 de ani pe banca FCSB, Dică are două dileme în privinţa alcătuirii primului "11": dacă să înceapă jocul cu Dennis Man sau William De Amorim și dacă va juca în atac cu Denis Alibec sau Harlem Gnohere.
Ținând cont de absența lui Budescu, tehnicianul va fi nevoit să folosească un alt jucător în spatele vârfului. Filipe Teixeira și Florin Tănase sunt cei doi fotbalişti care pot evolua pe acea poziție. La meciul din etapa trecută acest rol a fost preluat de ”decarul” roș-albaștrilor, care nu s-a mișcat deloc rău, și cel mai probabil tot el va juca în spatele atacantului și la returul de la Plzen.
În aceste condiții, și ținând cont de faptul că Dennis Man nu are experiența necesară pentru a evolua într-un meci cu o asemenea încărcătură, mijlocașul portughez va fi cel mai probabil titularizat în banda dreaptă a atacului; tot acolo a evoluat și în partida cu cehii de la București, când a și marcat. Banda stângă va fi ocupată de William De Amorim, care în repriza secundă a meciului cu CS U Craiova nu s-a mișcat deloc rău.
Cum Denis Alibec, fostul căpitan al echipei, nu traversează cea mai bună formă, Dică se gândește să apeleze încă din primul minut la Harlem Gnohere, cel care a marcat în meciul cu oltenii, din weekend. ”L-am schimbat pe Harlem pentru că vreau să-l am odihnit la meciul de la Plzen, în cazul în care Denis nu va fi sută la sută”, spunea tehnicianul după ultima partidă.
Atacantul echipei naționale a fost menajat în meciul din etapa a 3-a a ligii 1, iar Becali a lăsat de înțeles că acesta nu are nicio problemă, fiind doar supărat că i-a fost luată banderola de căpitan. El a dat asigurări că va juca în returul cu Viktoria Plzen. ”Alibec nu are nimic, el e mai supărăcios așa, și azi putea juca, dar după ce i-am zis că nu o să mai fie căpitan a zis că-l doar nu știu ce. Sută la sută va fi pe teren la Plzen”, a spus Becali după meciul cu Craiova.
Astfel că, ținând cont de declarațiile patronului, cel mai probabil Dică îl va folosi titular pe Alibec, chiar dacă se gândește și la varianta Gnohere, urmând ca în caz de nevoie să forțeze și cu atacantul francez. În vârstă de 26 de ani, jucătorul venit de la Astra îi cunoaște foarte bine pe cei de la Plzen, reușind să marcheze două goluri, în sezonul precedent din Europa League, chiar pe terenul lor. O altă variantă ar fi ca Dică să înceapă cu ambii încă din primul minut, ținând cont de faptul că trebuie să marcheze, dar este puțin probabil să rişte încă din start.
La închidere vor evolua cel mai probabil Mihai Pintilii și Ovidiu Popescu, deși ultimul a fost criticat de patron după evoluția din meciul cu CS U. ”Mi-am dat seama că nu e de Steaua”, susține Becali. O altă variantă ar fi ca Junior Morais să facă din nou cuplu cu Pintilii, iar Marko Momcilovic să evolueze pe partea stângă, dar este puțin probabil să se întâmple așa, deoarce patronul a fost încântat de jocul acestuia din urmă pe postul de fundaș central. ”Mă simt mai în siguranță cu el acolo decât cu Larie”.
Cel mai probabil, în apărare Dică va miza pe aceeași jucători ca și în ultimul meci din campionat. Cu Enache pe postul de fundaș dreapta, Bălașa și Momcilovic în centru, iar Morais pe stânga.
Cum ar putea arăta FCSB în meciul de la Plzen:
Niță - Enache, Bălașa, Momcilovic, Morais - Pintilii, Popescu - Teixeira, Tănase, De Amorim - Alibec
Partida dintre Viktoria Plzen și FCSB se va disputa miercuri, 2 august, de la ora 21:15 . Meciul va putea fi urmărit în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , champions league , viktoria plzen , steaua plzen , fcsb , fcsb plzen , retur steaua plzen , planuri dica , formul de start steaua , cum ar putea arata steaua la plzen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...