Meci cu 7 goluri în preliminariile Ligii Campionilor. Toate rezultatele de miercuri
14.07.2016, 01:39Miercuri au avut loc celelalte 7 meciuri din prima manșă a turului II preliminar din UEFA Champions League. Spre deosebire de ziua de marți, una în care am avut parte de surprize de proporții, de această dată favoritele și-au făcut treaba. Printre ele s-a aflat și Ludogorets, formație la care sunt legitimați și 3 jucători români.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Campioana Bulgariei a trecut cu 2-0 de Mladost Podgorica, la capătul unei partide în care Cosmin Moți a fost integralist, Claudiu Keșeru a fost introdus pe teren abia în minutul 80, iar Andrei Prepeliță a fost rezervă neutilizată. De altfel, Moți a fost și cel care a deschis scorul, dintr-o lovitură de la 11 metri. Scorul final a fost stabilit încă din minutul 26, de către Lukoki.
Cel mai spectaculos meci al zilei a avut loc la Ljubljana, acolo unde Olimpia a fost învinsă de Trencin cu 4-3. Adversară a Stelei de anul trecut a condus cu 4-0 încă din minutul 33, dar slovenii au revenit și chiar au forțat egalarea în prelungirile partidei.
FC Copenhaga a obținut cea mai clară victorie a serii, 3-0 pe terenul nord-irlandezilor de la Crusaders. Tot 3 goluri a marcat și Rosenborg cu Norrkoping, însă a și primit unul. Partizani Tirana și Ferencvaros au remizat, 1-1, același rezultat fiind înregistrat și între Dundalk și F Hafnafjordur. Singura partidă fără gol a fost cea dintre Zalgiris Kaunas și Astana. Meciurile retur vor avea loc săptămâna viitoare, pe 19 și 20 iulie.
Toate rezultatele de miercuri, din manșa întâi a turului 2 preliminar din UCL
Toate rezultatele de marți, din manșa întâi a turului 2 preliminar din UCL
Etichete: liga campionilor , ludogorets , prelimionarii liga camiponilor , turul 2 ucl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...