Video Manchester City, cu un pas în sferturi după 2-0 cu M'Gladbach. Trupa lui Guardiola are 19 victorii consecutive
articol scris de Digi Sport25.02.2021, 00:01
Manchester City a devenit favorită la calificarea în sferturile UEFA Champions League după 2-0 cu Borussia Monchengladbach, în manșa tur disputată la Budapesta, dar considerată pe teren propriu pentru echipa din Bundesliga.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Trupa lui Pep Guardiola a ajuns astfel la 19 victorii la rând în toate competițiile.
După ce Sterling a reclamat în zadar acordarea unui penalty după un duel cu Bensebaini, deschiderea scorului a venit pe filieră portugheză în minutul 29 când Cancelo a centrat perfect pentru micuțul Bernardo Silva.
Acesta a fost scorul la pauză, într-o repriză în care gazdele nu au avut nicio ocazie de gol.
Joao Cancelo, coautor la ambele goluri
Iar scenariul nu s-a schimbat în partea secundă - Plea putea egala cu o execuție acrobatică, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.
Iar City s-a desprins în minutul 64 după o fază parcă trasă la indigo după primul gol. Centrare Cancelo, dar Bernardo Silva nu mai trimite în plasă, ci îi oferă un assist lui Gabriel Jesus.
Returul de la Manchester este programat pe 16 martie.
Vezi video cu rezumatul meciului Gladbach - Manchester City:
Echipele de start:
Gladbach: Sommer - Lainer, Ginter, Elvedi, Bensebaini - Kramer, Zakaria - Neuhaus, Stindl (c), Hofmann - Plea.
Man City: Ederson - Walker, Dias, Laporte, Cancelo - Gündogan, Rodri, Foden - Sterling (c), Gabriel Jesus, Bernardo Silva.
Etichete: pep guardiola , bernardo silva , gabriel jesus , gladbach manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...