Mama lui James Rodriguez dă cu arbitrii de pământ! "Patru penalty-uri în două meciuri. Dacă ăsta nu e henţ..."
02.05.2018, 09:51Real Madrid - Bayern Munchen 2-2. Mama lui James Rodriguez nu s-a ferit să critice dur arbitrajul de la partida dintre Real Madrid şi Bayern Munchen, chiar dacă fiul ei este încă jucătorul "galacticilor". În timpul meciului, Pilar Rubio a postat mai multe mesaje pe Twitter prin care şi-a arătat nemulţumirea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Dacă ăsta nu a fost henţ, atunci ce a fost. De câte ori văd reluările mă enervez?", au fost primele mesaje ale lui Pilar Rubio. "Patru penalty-uri în două meciuri. Arbitrul este personajul cheie al meciului, cu siguranţă. O menţiune specială pentru Keylor Navas", a mai comentat aceasta.
Bavarezii au cerut nu mai puţin de trei penalty-uri în meciul cu Real Madrid. Campioana Germaniei a reclamat două lovituri de pedeapsă, după faulturi asupra lui Robert Lewandowski şi Mats Hummels.
Momentul scandalos al duelului care a stabilit prima finalistă a Ligii Campionilor a fost henţul evident comis de Marcelo, trecut cu vederea de Cuneyt Cakir.
”Bayern Munchen a avut două penalty-uri în returul cu Real Madrid. Primul , la hențul lui Marcelo, al doilea, în repriza secundă, la căderea lui Ramos peste Hummels”, a spus Eduardo Iturralde Gonzalez, fost arbitru FIFA, la puțin timp după finalul partidei.
James Rodriguez a făcut un meci mare pe Bernabeu. Chiar dacă a ratat o ocazie uriaşă, în prima repriză, columbianul a marcat golul care a relansat meciul, în actul secund. Sud-americanul nu s-a bucurat după ce l-a învins pe Navas, el fiind încă jucătorul Realului.
Etichete: real madrid , bayern munchen , champions league , real - bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...