Video Mai tare decât Ronaldo și Messi! Erling Haaland e unic în istoria Champions League
articol scris de Digi Sport26.11.2024, 23:14
Așa cum era de așteptat, Erling Haaland (24 de ani) a fost titularizat în Manchester City - Feyenoord, meci din etapa a cincea de UEFA Champions League.
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Confruntarea dintre cele două, programată pe Digi Sport 4, a putut fi văzută și în format live video pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
Erling Haaland, jucătorul care ajunge cel mai repede la 50 de goluri + pase de gol în istoria Champions League
Norvegianul, care se află într-o oarecare criză de formă, având în vedere standardele pe care le-a setat, a reușit să puncteze în prima repriză a confruntării de pe Etihad.
În minutul 44, Haaland l-a învins pe Wellenreuther din penalty pentru a duce scorul la 1-0 pentru ”Cetățeni”.
Astfel, în urma golului reușit în poarta olandezilor, cel poreclit ”Cyborg” a ajuns la 50 de goluri + pase de gol în Champions League.
Totuși, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, norvegianul a devenit și jucătorul care a atins cel mai repede această bornă. Haaland a avut nevoie de doar 44 de meciuri, timp în care a reușit 45 de goluri și cinci pase decisive.
Nici măcar Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, care sunt golgheterii all-time ai competiției, nu au reușit să atingă acest număr atât de devreme.
Haaland a marcat în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa pentru RB Salzburg, Borussia Dortmund și Manchester City.
VIDEO cu primul gol reușit de Haaland în Manchester City - Feyenoord
Ulterior, în a doua parte, Haaland a mai marcat o dată, în minutul 53, din pasa lui Matheus Nunes.
VIDEO cu al doilea gol reușit de Haaland în Manchester City - Feyenoord
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...