Luis Suarez nu a înscris nici la Dortmund. De când n-a mai marcat în deplasare în Liga Campionilor
18.09.2019, 09:42Borussia Dortmund - Barcelona 0-0. Luis Suarez nu a reușit să rupă nici la Dortmund, unde Barcelona a remizat marți seară, 0-0, blestemul partidelor în deplasare din Liga Campionilor.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Atacantul uruguayan nu a înscris nici pe terenul Borussiei și a ajuns la patru ani fără gol marcat pe teren străin în cea mai importantă competiție europeană a cluburilor.
Roma a fost ultima echipă pe terenul căreia a înscris Suarez în Ligă. S-a întâmplat pe 16 septembrie 2015, când Barca a remizat pe Olimpico, 1-1.
Luis Suarez marcase de două ori sâmbătă, contra Valenciei
Luis Suarez a jucat tot meciul la Dortmund, după ce sâmbătă a avut nevoie de doar 30 de minute în campionat, contra Valenciei, pentru a înscrie două goluri.
Atacantul în vârstă de 32 de ani a marcat cinci goluri în ultimii trei ani în Europa, după ce în primele două sezoane în tricoul Barcelonei a înscris de șapte, respectiv opt ori.
Barcelona a remizat pe terenul Borussiei Dortmund, 0-0, în primul meci pe terenul germanilor din 1998 încoace, când cele două s-au înfruntat în Supercupa Europei.
- 250 de meciuri a jucat Luis Suarez pentru Barcelona, în toate competițiile
- 179 de goluri a înscris uruguayanul pentru catalani
Etichete: fc barcelona , borussia dortmund , luis suarez , borussia dortmund barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...