Lui Muslera nu-i pasă de înfrângerea de pe "Old Trafford": "Am arătat că putem să jucăm bine oriunde"
20.09.2012, 19:58Portarul lui Galatasaray Istanbul, Fernando Muslera s-a arătat mulțumit de prestația "leilor" pe terenul lui Manchester United, în ciuda înfrângerii cu 1-0 suferite pe "Old Trafford", în etapa inaugurală a Grupei H din Liga Campionilor.
Uruguayanul a spus că, prin prestația ei, gruparea "Cimbom" a demonstrat că se poate bate de la egal la egal cu oricine, mai ales că mulți dintre elevii lui Fatih Terim au fost la primul joc în Liga Campionilor și pot crește.
"Am făcut un meci bun, pe un stadion așa de mare, precum "Old Trafford" și am arătat că putem să mergem și să jucăm bine oriunde. United a încercat să ne atace pe partea lui Valencia, care e un jucător foarte bun, însă Hakan Balta, Semih Kaya și Dany Nounkeu au făcut o treabă bună în a-l opri. A fost un meci foarte bun, suntem mulțumiți, mai ales că a fost primul joc în Liga Campionilor pentru mulți dintre noi", a declarat Fernando Muslera, potrivit "uefa.com".
Goalkeeper-ul a povestit și cum a reușit să apere penalty-ul bătut de portughezul Nani: "S-a uitat la mine și s-a oprit de vreo două ori. E un jucător care mereu trage tare, la colț. Am așteptat până în ultimul moment și, fiind înalt, am avut șansa să și ajung mingea".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Galatasaray Istanbul face parte din Grupa H a Ligii Campionilor, alături de Manchester United, Sporting Braga si campioana României, CFR Cluj, care este lider dupa prima etapă, grație victoriei cu 2-0 de pe terenul portughezilor.
Etichete: manchester united , liga campionilor , old trafford , fernando muslera , galatasaray istanbul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...