Video&Foto Klopp, ușurat după thriller-ul de pe Olimpico: "Am avut noroc!" S-a întors de la vestiare pentru fani
03.05.2018, 00:42AS Roma - Liverpool 4-2. Liverpool a marcat 7 goluri în dubla manșă cu AS Roma, dar a tremurat serios pentru calificare. Antrenorul "cormoranilor", Jurgen Klopp, a răsuflat ușurat după ultimul fluier al returului de pe Stadio Olimpico și admite că echipa lui a avut noroc miercuri seară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liverpool a condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, care a fost și scorul pauzei, dar Roma nu a cedat, a respectat regimul ofensiv pe care și l-a impus și a presat permanent. Italienii au marcat de 3 ori în repriza secundă, ultima dată la ultima fază în prelungiri, dar au avut și câteva ratări importante și au cerut două penalty-uri clare. La unul dintre ele, Alexander-Arnold ar fi meritat și o eliminare.
"Am fost atât de norocoși azi și știm asta. Roma e o echipă puternică, dar am controlat-o. Au riscat și am făcut 2-1, până acolo toate bune. Dar apoi nu ne-am descurcat destul de bine pe contraatac, nu ne-am folosit de spațiile pe care ni le-au oferit și am pierdut jocul. Trebuie să jucăm mult mai bine decât în această seară. Vestea bună este că o putem face", a spus Jurgen Klopp, la finalul meciului AS Roma - Liverpool 4-2.
Rămași în tribune până la plecarea fanilor echipei gazdă, miile de suporteri ai "cormoranilor" care au umplut sectorul oaspeților de pe Olimpico au avut parte de o surpriză. La 20 de minute după ce el și jucătorii lui își încheiaseră bucuria pe gazon și se retrăseseră de la vestiare, Klopp s-a întors pentru a sărbători calificarea și alături de fani.
Galerie Foto
Altfel, antrenorul lui Liverpool îi dedică finala lui lui Sean Cox, suporterul lui Liverpool care se află în spital și traversează o perioadă extrem de grea. Săptămâna trecută, cu puțin timp înainte de meciul tur, britanicul a fost atacat de câțiva huligani ai Romei la intrarea într-un pub și în urma rănilor a fost nevoie ca medicii să îl plaseze într-o comă indusă. Doctorii speră să-l poată reanima în următoarele zile.
"Este o finală 100% pentru Sean Cox. Am spus înainte de meci că ne-am gândit la asta. Acum, că suntem aici, toate rugăciunile și dorințele noastre se îndreaptă către el", a transmis Klopp.
Etichete: liverpool , liga campionilor , champions league , klopp , liverpool champions league , klopp champions league , liverpool liga campionilor , champions league klopp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...