Jurgen Klopp, optimist în privința lui Fabinho înainte de finala Champions League cu Real Madrid
articol scris de Digi Sport13.05.2022, 10:08
Liverpool o va întâlni în finala Champions League pe Real Madrid, după ce ”galacticii” s-au calificat în urma rezultatului de 6-5 la general cu Manchester City.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Finala actualei ediții de UEFA Champions League se va disputa pe 28 mai, de la ora României 22:00, la Paris, pe ”Stade de France”, și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1.
Jurgen Klopp, optimist în privința lui Fabinho înainte de finala Champions League cu Real Madrid: ”E o diferență”
Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, nu știe încă sigur dacă se va putea baza în finala Champions League pe serviciile brazilianului Fabinho, dar este totuși optimist. Neamțul spune că se observă în momentul în care Fabinho este prezent în primul 11.
”Există șanse mari să fie disponibil pentru finala Ligii Campionilor. Putem face față. Să-l ai sau să nu-l ai este o diferență, dar totul este bine. Sunt lucruri normale care se întâmplă.
Nu există niciodată poziția în care să ai 12 opțiuni, este întotdeauna poziția în care nu ai. Avem câțiva jucători. Henderson a revenit și a jucat incredibil, a jucat super în acest sezon, așa că nu este o problemă”, a declarat Jurgen Klopp, potrivit presei din Marea Britanie.
Fabinho s-a accidentat în meciul câștigat de Liverpool cu Aston Villa, scor 2-1, în Premier League.
Cum au ajuns în finală Liverpool și Real Madrid
Liverpool și-a început campania de UEFA Champions League în Grupa B, din care au mai făcut parte Atletico Madrid, FC Porto și AC Milan, și a avut un parcurs perfect: șase victorii din tot atâtea meciuri și un golaveraj 18-6.
A urmat o ”dublă” cu Inter în optimi, câștigată 2-1, și o dispută cu Benfica în sferturi, echipă de care Liverpool a trecut cu 6-4 la general. În semifinale, Villarreal a fost ”victima” formației lui Jurgen Klopp, după 5-2 în dublă manșă.
Real Madrid, în schimb, a câștigat Grupa D, din care au mai făcut parte Inter, Sheriff Tiraspol și Șahtior, cu 15 puncte, iar în optimi a trecut de PSG, 3-2 scor general. A urmat o ”dublă” cu Chelsea, formație de care a trecut cu mari emoții, după prelungiri, 5-4 scor general. În semifinale, Real a fost la un pas să fie eliminată de Manchester City, dar a marcat de două ori în 90 de secunde în returul de la Madrid și, în prelungiri, a dat lovitura.
- Jurgen Klopp versus Carlo Ancelotti: 3 victorii, 3 remize, 4 înfrângeri
Etichete: liverpool , real madrid , jurgen klopp , finala ucl , fabinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...