”Îți vom ucide fata! Sper ca toată familia ta să piară de cancer" Poliția a intervenit, după amenințările primite de Karius
28.05.2018, 14:11Coșmarul lui Loris Karius (24 de ani) după finala Ligii Campionilor continuă. Jurnaliștii de la BBC au publicat un articol în care au scris că tânărul goalkeeper s-a speriat teribil după ce în ultimele zile a primit mai multe amenințări extrem de dure, ce nu au loc într-o societate civilizată. ”Îți vom ucide fata! Sper ca toată familia ta să piară de cancer", a fost mesajul reprobabil, al unor specimene, în fața căruia Loris nu a putut rămâne impasibil, astfel că a cerut ajutorul forțelor de ordine.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Polițiștii au declanșat imediat o anchetă și i-au promis lui Karius că se vor asigura ca atât el, cât și familia sa, să nu aibă deloc de suferit de pe urma acestor amenințări. De altfel, reprezentanții legii au remis un comunicat prin care au semnalat faptul că absolut toate postările de pe rețele de socializare vor fi atent monitorizate iar cei care au proferat injurii vor răspunde în fața legii, fără niciun fel de excepție.
"N-am dormit deloc până acum... scenele încă se derulează în capul meu iar şi iar... Îmi cer infinit scuze colegilor, vouă - fanilor şi tuturor celor din staff. Ştiu că am dat-o în bară cu cele două gafe şi că v-am dezamăgit pe toți. Mi-ar plăcea să dau timpul înapoi, dar așa ceva nu este posibil. Este cu atât mai rău cu cât toţi simţeam că putem să o batem pe Real Madrid şi am fost mult timp în joc.
Le mulţumesc fanilor noştri incredibili, care au venit la Kiev şi m-au susţinut chiar şi după meci. Mi-aţi arătat încă o dată ce familie mare suntem. Vă mulţumesc tuturor şi vom reveni împreună mai puternici!" a reacționat Karius, după gafele de la Kiev.
Oricum, soarta lui Loris Karius la Liverpool pare una încâlcită în acest moment, mai ales că oficialii clubului par tentați să aducă un alt portar.
Loris Karius a fost adus în 2016 de la Mainz, la dorinţa specială a lui Klopp, care are mare încredere în calităţile lui. Portarul a avut un sezon excelent, în precedentele 32 de meciuri comiţând o singură eroare care a dus la gol. Aseară, în cel mai important meci din carieră, a avut două astfel de greşeli.
CITIȚI ȘI
- Oliver Kahn, după greșelile lui Karius: "Nu am văzut ceva mai evident și mai brutal!"
- Primul mesaj al lui Karius după gafele monumentale din finala de la Kiev
- Karius, OUT de la Liverpool? Ce super-portar vrea să aducă Jurgen Klopp pe Anfield
Etichete: loris karius , karius liverpool , karius loris , loris amenintari , politie karius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...