Istvan Kovacs, din nou în Champions League! UEFA l-a delegat la cel mai tare meci din turul 3 preliminar
articol scris de Digi Sport31.07.2024, 14:48
Arbitrul român Istvan Kovacs (39 de ani) a fost delegat de UEFA la cel mai echilibrat meci din turul trei preliminar din Champions League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Centralul din Carei va arbitra meciul dintre Lille și Fenerbahce, din prima manșă din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, care se va disputa marți, 6 august, în Franța.
Istvan Kocacs a fost delegat la meciul Lille - Fenerbahce
Istvan Kovacs va fi ajutat de tușierii Mihai Marica și George Neacșu. Al patrulea oficial a fost desemnat Horațiu Feșnic. De asemenea, în camera VAR se vor afla germanii Christian Dingert și Johann Pfeifer.
După participarea la EURO 2024, unde a fost delegat în două partide, Istvan Kovacs a arbitrat trei meciuri în SuperLiga României. Este vorba de următoarele partide: Petrolul - Gloria Buzău 0-0, Rapid - CFR Cluj 2-2 și UTA Arad - U Cluj 0-0.
În sezonul 2023/2024, Kovacs s-a aflat la centru în opt meciuri din Champions League: două din preliminarii, patru din grupe, unul din optimile de finală și unul din sferturile de finală.
Fenerbahce a ajuns în turul trei din Liga Campionilor, după ce a trecut Lugano, scor 7-3 (la general). De cealaltă parte, Lille s-a calificat direct în această fază a competiției.
Etichete: fenerbahce , istvan kovacs , lille
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...