Internetul s-a umplut cu glume despre Hațegan. "Omul cartonaș galben" nu a fost niciodată atât de popular
28.09.2017, 11:54VIDEO Sporting - Barcelona 0-1. Arbitrajul lui Ovidiu Hațegan din meciul dintre Sporting și Barcelona nu l-a enervat doar pe antrenorul formației din Lisabona, Jorge Jesus. Fanii portughezi și nu numai au umplut rețelele de socializare cu reacții la adresa manierei în care românul a condus jocul de pe Jose Alvalade.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu 6 cartonașe galbene pentru jucătorii lui Sporting și doar două de partea Barcelonei, Hațegan (37 de ani) și-a atras critici din partea tehnicianului de la Sporting, care consideră că arbitrul nu a judecat duelurile cu aceeași unitate de măsură și că a tăiat din avântul echipei sale, care avea o ocazie importantă să învingă formația blaugrana. Afirmațiile lui Jorge Jesus au fost preluate de presa lusitană și de cea din Spania, dar fanii reacționau încă din timpul jocului.
Numele centralului originar din Arad este mai prezent ca niciodată pe rețelele de socializare, după acest meci al Barcelonei. Majoritatea mesajelor sunt diferite forme de revoltă din partea portughezilor, iar unele au stârnit zâmbete.
"Ovidiu Hațegan, omul cartonaș galben", a fost unul dintre cele mai amuzante comentarii de pe Twitter, din partea unui suporter care a însoțit mesajul cu o fotografie în care a desenat un cartonaș galben peste capul arbitrului.
"Pe Alvalade, fanii și-au pierdut de mult răbdarea cu arbitrul și cred că este corect. Hațegan este slab în tot ceea ce înseamnă să fii arbitru", a comentat altul.
Maniera românului de a conduce jocul a continuat să fie pusă la zid: "Arbitraj slab al lui Ovidiu Hațegan".
"Minutul 35 | Ovidiu Hațegan le acordă gazdelor o aruncare de la margine. Minutul 38 | Ovidiu Hațegan acordă o lovitură liberă pentru Sporting în jumătatea proprie", au fost două mesaje consecutive ale unui alt suporter al lui Sporting, evident cu o tentă ironică la adresa centralului în vârstă de 37 de ani.
Etichete: hategan barcelona , hategan sporting , glume hategan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...