Ianis Hagi, OUT! Verdictul venit imediat după ce românul a fost scos de pe lista lui Rangers
articol scris de Digi Sport21.08.2023, 16:08
Rangers l-a scos pe Ianis Hagi (24 de ani) de pe lista UEFA pentru meciurile cu PSV, din play-off-ul Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mutarea confirmă, practic, faptul că antrenorul Michael Beale nu este deloc un ”fan” al lui Ianis Hagi, pe care l-a folosit doar 46 de minute, adunate în două meciuri, în acest start de sezon.
Ianis Hagi a fost scos de Rangers de pe lista UEFA. Urmează plecarea?
Ianis Hagi este, firesc, nemulțumit de situația sa de la Rangers și nu s-a ferit să-și exprime sentimentele și public.
De altfel, cei de la The 4th Official scriu că tocmai ieșirea publică a lui Ianis Hagi l-a făcut pe Michael Beale să-l scoată pe român de pe lista UEFA.
Aceeași sursă notează că excluderea lui Ianis Hagi din lotul pentru meciul cu PSV din play-off-ul UEFA Champions League arată că o despărțire este iminentă.
”Cu excluderea lui Ianis Hagi din lotul european, se pare că deja l-am văzut pe Hagi purtând pentru ultima dată tricoul lui Rangers. E evident că declarațiile recente nu i-au picat bine lui Beale”, a notat The 4th Official.
Ianis Hagi: ”Sunt dezamăgit”
După meciul cu Morton, din Cupa Ligii, în care a jucat 34 de minute, Ianis Hagi și-a exprimat nemulțumirea pentru situația în care se află.
”Orice fotbalist își dorește să joace. Cu siguranță sunt dezamăgit de această situație, dar îi respect deciziile antrenorului. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu ele, dar le respect, el este antrenorul echipei.
Eu sunt un simplu jucător, iubesc fotbalul. Mă antrenez zilnic la sută la sută. M-am întors după o accidentare care m-a ținut un an departe de fotbal. Ei mă cunosc, îmi știu istoria la acest club. Vreau doar să joc”, a declarat Ianis Hagi la finalul meciului, conform scotsman.com.
Ianis Hagi a izbucnit în plâns după primul gol marcat de la revenire
Ianis Hagi a stat aproximativ un an pe bară din cauza unei accidentări grave la genunchi, iar de la revenirea din luna ianuarie a marcat un gol, în mai, cu Hibernian.
Imediat după ce a înscris cu un șut plasat cu piciorul stâng, Ianis Hagi a strigat de bucurie, apoi s-a așezat în genunchi.
Ulterior, toți colegii au venit la român pentru a-l felicita, iar internaționalul nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a început să plângă, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Etichete: rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...