Iancu, tras pe "linie moartă" la Steaua! Jucătorii pe care se bazează Reghe cu Basel
21.10.2013, 11:22Laurențiu Reghecampf nu-l consideră pe Gabriel Iancu o soluție pentru meciul cu FC Basel. După ce nu l-a oprit în lot la meciul cu Viitorul Constanța, tânărul mijlocaș va fi sărit cu selecția și marți seară, la fel cum se întâmplă cu alți doi jucători aflați pe lista UEFA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Luni dimineață, cu o zi înainte de meci, Reghe și-a convocat jucătorii la stadionul Ghencea, unde a organizat antrenamentul oficial. Pe arena principală s-au antrenat Tătărușanu, Niță, Georgievski, Prepeliță, Gardoș, Szukala, Varela, Latovlevici, Pârvulescu, Bourceanu, Pintilii, Filip, Ad. Popa, Chipciu, Stanciu, Tatu, Tănase, Ad. Cristea, Kapetanos și Piovaccari.
Surprinde oarecum absența lui Iancu, a cărui situație la Steaua devine incertă, mai ales după ultimele probleme extrasportive pe care le-a avut. Folosit în primele 8 din cele 9 meciuri ale începutului de campionat, la care s-au adăugat și jocurile din preliminariile Ligii Campionilor, Iancu a fost trecut pe linie moartă după episodul de la U21: 2 meciuri în campionat, 2 în Liga Campionatul și inclusiv partida din Cupa României cu Avântul Bârsana, cînd a rămas pe banca de rezerve tot meciul, cu toate că Steaua a rulat în acel joc rezervele!
Ședința de pregătire a fost condusă, la începutul ei, de preparatorul fizic Thomas Neubert, în vreme ce Reghecampf a privit de pe margine încălzirea jucătorilor. Portarii s-au pregătit sub stricta supraveghere a lui Florin Tene. După 15 minute, Reghe a împărțit jucătorii în două echipe și s-a trecut la jocul cu mingea, în clasicul "5 contra 2".
Dintre acești 20 de jucători amintiți mai sus, doi nu vor fi incluși pe foaia de joc marți seară. Pe terenul 6 de antrenament s-au pregătit separat, sub comanda lui Horia Codorean, fotbaliștii care oricum nu intră în vederile antrenorului, din diverse motive obiective.
Abia revenit la pregătiri, Nikolic s-a alăturat lui M. Costea, Râpă, D. Bratu, G. Matei și Mihai Răduț. Alături de aceștia, doi fotbaliști de pe lista UEFA au făcut pregătirea separat de lotul mare: Ionuț Neagu și Gabi Iancu. De altfel, dintre aceștia, este foarte posibil ca Râpă, Matei și Răduț să plece în iarnă la alte echipe, din cauza faptului că nu joacă deloc la Steaua.
"Iancu nu este în lotul de 20 de jucători pentru meciul de mâine", a declarat Reghecampf la conferința de presă dinaintea partidei.
8 goluri mai trebuie să marcheze Iancu în Liga 1, pentru ca Viitorul Constanța să încaseze un bonus de 100.000 de euro
2 goluri a marcat Iancu în deplasarea cu Dinamo Tbilisi, decisive pentru calificarea în play-off-ul UEFA Champions League (VIDEO)
4.000 de euro este salariul lunar al lui Iancu la Steaua
Etichete: steaua , reghecampf , gabi iancu viitorul constanta , reghe steaua , iancu , iancu steaua , gabi iancu , steaua reghe , gabi iancu reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...