Hațegan, certat de Lopetegui! Ce i-a reproșat românului tehnicianul lui Real
16.08.2018, 03:48Real Madrid - Atletico Madrid 2-2 (2-4 d.p). În Supercupa Europei a fost implicat și un român. Este vorba despre Ovidiu Hațegan (38 de ani), care a fost arbitru de rezervă la finala găzduită de stadionul din Tallin (Estonia).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Hațegan nu a avut prea multe probleme în această finală, cu excepția unui singur moment. În minutul 37, Julen Lopetegui a fost total nemulțumit de faptul că ”centralul” Szymon Marciniak din Polonia nu le-a acordat ”galacticilor” un fault și i-a reproșat decizia și românului, pe margine. Hațegan l-a calmat pe tehnicianul grupării blanco, după care și-a văzut imperturbabil de treaba sa.
Ovidiu Haţegan, care a fost unul dintre arbitrii video la Cupa Confederaţiilor de anul trecut, a greşit grav în timpul meciului Irlanda de Nord - Elveţia (0-1) din turul play-off-ului de calificare la CM 2018, fiind oprit de la delegări de UEFA o etapă din cupele europene, după ce a acordat un penalty controversat Elveţiei.
Lopetegui, care a fost extrem de agitat tot meciul, era debusolat la final. Spaniolul a stabilit un record negativ pentru "galactici" în epoca modernă. De 56 de ani nu mai primise formația blanco cel puțin 4 goluri într-o finală europeană disputată într-o singură manșă. Ultima dată se întâmpla în 1962, când pierdea cu 3-5 în fața benficăi Lisabona în ultimul act al Cupei Campionilor Europeni. Cu Zinedine Zidane antrenor, Real Madrid nu primise în niciun meci oficial 4 goluri.
Julen Lopetegui este al treilea antrenor din istoria Realului care debutează pe banca albilor la un meci în care echipa încasează cel puțin 4 goluri, după Michael Keeping (în 1948, Real Madrid - Celta Vigo 1-4 în La Liga) și Hector Scarone (în 1951, Athletic Bilbao - Real Madrid 3-0 în La Liga).
Etichete: real madrid , supercupa europei , real madrid - atletico madrid 2-2 (2-4 d.p) , hategan lopetegui , hategan supercupa europei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...