Harry Kane, ”coșmarul” lui Arsenal! Performanța reușită de atacantul englez împotriva ”Tunarilor”
articol scris de Digi Sport10.04.2024, 10:12
Bayern Munchen a remizat, scor 2-2, cu Arsenal, pe Emirates Stadium, în manșa tur a sferturilor de finală ale Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Golurile din această partidă au fost marcate de Bukayo Saka (minutul 12) și Leandro Trossard (minutul 76) pentru ”Tunari”, respectiv Serge Gnabry (minutul 18) și Harry Kane (minutul 32 - penalty) pentru ”Bavarezi”.
Harry Kane a devenit jucătorul cu cele mai multe goluri marcate împotriva lui Arsenal pe Emirates Stadium
După golul marcat din lovitură de la 11 metri în minutul 32 al duelului Arsenal - Bayern Munchen, Harry Kane (30 de ani), atacantul ”Bavarezilor”, a devenit jucătorul care a marcat cele mai multe goluri împotriva ”Tunarilor” pe Emirates Stadium, 6 la număr.
În urma acestui gol, vârful englez i-a depășit în clasament pe Jamie Vardy (37 de ani / Leicester) și Diogo Jota (27 de ani / Liverpool), care au câte 5 goluri marcate fiecare în poarta lui Arsenal pe Emirates.
Celelalte 5 goluri marcate de Kane împotriva lui Arsenal au survenit în perioada în care atacantul a evoluat pentru Tottenham, rivala ”Tunarilor” din Premier League (Kane a jucat pentru formația din Londra în intervalul mai 2013 - august 2023).
De asemenea, per total, Kane a reușit să înscrie nu mai puțin de 15 goluri în 20 de meciuri jucate împotriva lui Arsenal.
- 280 de goluri și 62 de assist-uri a reușit Kane pentru Tottenham, în 435 de meciuri jucate
- 110 de milioane de euro este cota de piață a lui Kane, potrivit Transfermarkt
VIDEO cu golul marcat de Harry Kane în partida Arsenal - Bayern Munchen
VIDEO Rezumat Arsenal - Bayern Munchen, scor 2-2
Etichete: arsenal , bayern munchen , harry kane , emirates stadium
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...