Guardiola e invidios pe Real Madrid înaintea duelului din UCL: ”Au nouă zile la dispoziție să pregătească meciul cu noi”
articol scris de Digi Sport31.03.2024, 16:33
Meciurile din sferturile de finală ale Ligii Campionilor se apropie cu repeziciune. Capul de afiș, din această fază a competiției este ”dubla” dintre Real Madrid și Manchester City.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pep Guardiola (53 de ani), antrenorul ”Cetațenilor”, a identificat principalul atu pe care îl au ”Los Blancos” în manșa tur.
Pep Guardiola a evaluat calendarul pe care Manchester City îl are în comparație cu Real Madrid, rivalul său din Liga Campionilor: ”Diferența este imensă!”
Calendarul clubului din Manchester este complet aglomerat pentru perioada următoare, întrucât vor juca șapte meciuri în 21 de zile. Pep Guardiola și-a arătat indignarea când a realizat faptul că jucătorii săi nu se vor odihni corespunzător în acest interval de timp.
”Jucăm cu Aston Villa, apoi împotriva lui Crystal Palace. Apoi mergem la Madrid, marți. Madrid are nouă zile de pregătit (n.r. meciul cu Manchester City), nouă zile! Ei joacă în acest weekend și nu vor mai juca până la meciul nostru.
Aș vrea să reflectez și să cer încă o zi de odihnă, pentru că diferența este mare. Dar nu există nicio șansă.
Echipa mea are, pe lângă confruntarea de duminică cu Arsenal, încă două meciuri de Premier League înainte de a se confrunta cu Real în Champions League. În Franța de exemplu, PSG nu joacă niciun meci între sferturile de finală din Liga Campionilor.
Noi (n.r. Manchester City) suntem programați în pentru sâmbătă (n.r. meciul cu Crystal Palace) în condițiile în care jucăm la Madrid peste 3 zile. Nu e corect!”, a declarat Pep Guardiola, potrivit as.com.
Real Madrid a vândut toate biletele pentru meciul tur cu Manchester City
Toate biletele pentru meciul cu Manchester City au fost epuizate înainte ca publicul larg să își poată cumpăra unul. Posesorii de abonamente, membrii clubului și deținătorii cardului premium Madrid au cumpărat cele 75.000 de bilete disponibile pentru acest meci.
Suporterii ”Cetățenilor” vor primi 3.800 de bilete pentru partida de pe Santiago Bernabeu. Este destul de probabil ca și acestea să fie epuizate și astfel să fie bătut recordul de asistență, 76.732 de spectatori.
- Manchester City și Arsenal se întâlnesc duminică, 31 martie, de la ora 18:30, în cadrul etapei cu numărul 30 din Premier League.
- Partida de pe Etihad Stadium va putea fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, în format Live Video pe digisport.ro, dar și din Aplicația Digi Sport.
Etichete: real madrid , santiago bernabeu , real madrid manchester city , real city in ucl , guardiola se plange de real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...