”Giganții din România!” Reacția antrenorului echipei din Gibraltar înaintea duelului cu CFR Cluj
articol scris de Digi Sport17.07.2021, 18:48
CFR Cluj va avea parte de o experiență inedită în turul 2 preliminar din UEFA Champions League - va juca cu o echipă din Gibraltar, Lincoln Red Imps, într-o dublă manșă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Meciul tur va avea loc în Gibraltar, iar fanii lui Lincoln Red Imps abia așteaptă o nouă ispravă a favoriților lor împotriva ”giganților din România”, cum se anunță pe site-ul oficial.
Mick McElwee: ”Nu-mi fac iluzii”
Iar antrenorul echipei, Mick McElwee, are motive să creadă într-un miracol după ce s-a impus cu 7-2 la general în fața luxemburghezilor de la Fola Esch în primul tur.
”Ne pregătim pentru un meci în care trebuie să dovedim că putem să ne apropiem de valoarea adversarului, CFR este de un alt nivel.
Noi pornim clar ca mari outsideri în acest duel. Nu-mi fac iluzii, dar ne vom aborda meciul ca să jucăm la cele mai înalte standarde și vom vedea ce se întâmplă.
Vreau să vină cât mai mulți spectatori la meci, s-a văzut și la partida precedentă, fanii ne-au purtat spre o victorie la scor”, a declarat tehnicianul grupării din Gibraltar.
Meciul tur are loc pe Victoria Stadium din Gibraltar, marți, 20 iulie. Partida va fi arbitrată de o brigadă din Franţa, avându-l la centru pe Delajod Willy.
Cine este Lincoln Red Imps, adversara lui CFR Cluj din turul 2 preliminar al Champions League
Lincoln Red Imps este echipa cu cele mai multe titluri din Gibraltar, 24, dintre care 14 au fost consecutive. Înfiinţată în 1976, micuţa echipă îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe o arenă de doar 5.000 de locuri.
În 2014, după ce Gibraltarul a fost afiliat la UEFA, Lincoln Red Imps a fost prima echipă care a reprezentat ţara în Champions League.
Lincoln Red Imps deţine şi un record greu de realizat de orice altă echipă: a avut 1.959 de zile consecutive fără înfrângere, adică mai mult de 5 ani, perioadă în care a bifat 88 de meciuri.
Lotul celor de la Lincoln Red Imps e cotat la doar 1,18 milioane de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Etichete: cfr cluj , marius sumudica , lincoln red imps , mick mcelwee
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...