Gică Popescu merge pe mâna lui Dan Petrescu la returul cu Pyunik Erevan! Pronosticul "Baciului"
articol scris de Digi Sport11.07.2022, 10:54
CFR Cluj a remizat pe terenul celor de la Pyunik Erevan, scor 0-0, în prima manșă din primul tur preliminar din UEFA Champions League.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
- Returul dintre CFR Cluj – Pyunik Erevan este programat miercuri, 13 iulie, de la ora 21:30, în direct pe Digi Sport 1
Gică Popescu merge pe mâna lui Dan Petrescu la returul cu Pyunik Erevan! Pronosticul "Baciului"
Campioana României nu își permite pași greșiți în fața celor de la Pyunik Erevan, iar Gică Popescu nu are emoții în această privință. Fostul internațional crede că Dan Petrescu va reuși să își capaciteze elevii până la ora jocului și se așteaptă la o victorie lejeră a celor de la CFR Cluj.
”Viitorul echipei depinde foarte mult din punct de vedere financiar şi de acest meci şi de participarea în cupele europene. Aş îndrâzni să cred că vor câştiga la două goluri diferenţă. Cred că vor fi atât de motivaţi şi va avea un spirit atât de agresiv încât îi vor subordona pe adversari”, a declarat Gică Popescu, la Prima TV.
Dan Petrescu, îngrijorat înaintea returului cu Pyunik Erevan
Campioana Superligii se concentrează pe preliminariile UEFA Champions League, mai exact pentru returul cu Pyunik Erevan, campioana Armeniei.
În prima manșă, în Armenia, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0-0.
În meciul cu Sepsi, Dan Petrescu a schimbat aproape complet primul “11” față de confruntarea de la Erevan. Au mai rămas trei jucători: Cristi Bălgrădean, Mario Camora și Ciprian Deac.
Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, s-a declarat îngrijorat de modul în care jucătorii săi tratează fazele fixe.
"Nicio înfrângere nu e bună, mai ales un trofeu. M-am uitat și la statistică, dacă ai 10-0 la cornere și pierzi, înseamnă că e ceva greșit. Când aveam cornere multe, marcam cel puțin un gol. Astăzi, în loc să marcăm, am primit gol.
Din punct de vedere financiar, meciul următor (n.r. – cu Pyunik Erevan) e vital pentru noi, pentru club. Jucătorii vor avea presiune. Va fi un meci extraordinar de greu chiar dacă lumea zice că e ușor", a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.
În turul 2 preliminar din UEFA Champions League, CFR Cluj ar putea să înfrunte echipa luxemburgheză Dudelange, care a câștigat prima manșă cu FK Tirana, scor 1-0.
- În 2018, campioana României era eliminată din preliminariile Europa League de către Dudelange, după 2-3 la general.
Etichete: gica popescu , cfr-pyunik , pronostic gica popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...