Fanii Romei i-au cerut înțelegere lui Bartomeu! Ce îi nemulţumește pe tifosi
20.03.2018, 23:44În urma tragerii la sorți pentru sferturile de finală ale UEFA Champions League, FC Barcelona va juca împotriva celor de la AS Roma. Un site al jurnaliștilor ”capitolini” găsesc că prețul tichetelor pentru meciul de pe ”Camp Nou” sunt piperate și au căutat înțelegere la președintele catalanilor.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Jurnaliștii de la Il Romanista, un site dedicat grupării AS Roma, i-au cerut lui Josep Maria Bartomeu să scadă din prețul biletelor destinate sectorului rezervat tifosilor la meciul tur. Un astfel de tichet se ridică la suma de 90 de euro.
”Arătați că Barcelona este mai mult decât un club în această problemă”, începe scrisoarea înaintată de cei de la Il Romanista. ”Pe Wanda Metropolitano, cu Atletico Madrid, prețul unui tichet a fost de 60 de euro, în timp ce pe ”Stamford Bridge” am plătit câte 40 de euro pentru un tichet“.
Il Romanista califică prețul de 90 de euro drept unul "piperat”. ”Fanii FC Barcelonei vor trebui să plătească doar 60 de euro pentru a participa la meciul de pe ”Olimpico”. Nu este vorba că vrem să-i vedem pe Messi, Iniesta, Luis Suarez sau alți jucători. Este vorba că 90 de euro este un preț foarte piperat pentru a vedea pe viu un meci al favoriților. Barcelona a fost întotdeauna un club care s-a diferențiat de restul. A arătat-o și pe teren și prin activitățile desfășurate.
Prin urmare, dați dovadă că sunteți ”mai mult decât un club”. De îndată ce rezultatul tragerii la sorți a fost cunoscut, prețurile au crescut. Vă imaginați că un tată - fan al AS Romei, care vrea să-și ia cei doi copii ai lui la meciul de pe Camp Nou trebuie să plătească 270 de euro pentru bilete?”, mai apare în scrisoarea înaintată președintelui catalan Josep Maria Bartomeu.
Meciul de pe Camp Nou dintre FC Barcelona și AS Roma este programat pe data de 4 aprilie. Returul de pe ”Olimpico” se va desfășura pe 10 aprilie.
Etichete: barcelona , bilete , champions league , preturi , il romanista , fc barcelona as roma , 90 de euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...