"Este un plus uriaș". Reacția lui Simeone după ce a aflat că se va duela cu Ronaldo în optimile UCL
17.12.2018, 18:50Diego Simeone a vorbit la Rai Radio 1 despre situaţia sa de la Atletico Madrid, despre viitorul său ca antrenor, dar și despre Cristiano Ronaldo, care din acest sezon 2018-2019 evoluează la Juventus. Atletico Madrid - Juventus Torino este probabil cel mai puternic duel al optimilor UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simeone mai are un an de contract cu Atletico Madrid, iar zvonurile susțin că nu-și va mai prelungi înțelegerea cu gruparea de pe Wanda Metropolitano.
"Sunt fericit aici, sunt fericit pentru ceea ce am făcut la Atletico Madrid până acum. Mai am încă un an de contract cu Atletico şi sunt mulţumit", a afirmat tehnicianul argentinian.
Apoi, întrebat despre Inter Milano, Simeone a lăsat să se înţeleagă (din nou) că există această posibilitate: "Cred că am fost destul de clar şi în precedentele mele 2.000 de declaraţii în ceea ce priveşte revenirea mea la Inter Milano. Nu vreau să mai zic nimic în plus". Simeone a jucat pe Meazza între 1997 şi 1999.
Evident, Simeone a fost chestionat și despre golul pe care l-a lăsat Cristiano Ronaldo la Real Madrid, după transferul la Juventus, unde recent a bifat o nouă performanță pentru campioana Italiei.
”Este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai mari jucători din fotbalul modern, alături de Messi. Ei au reuşit an de an să fie la cel mai înalt nivel. Nu sunt nici antrenor la Real Madrid şi nici fan al acestei echipe, aşa că dacă îi simt lipsa cei de acolo, trebuie să-i întrebaţi pe ei. Pentru ceea ce joacă Juventus, Cristiano este un plus uriaş” crede Diego Simeone.
Atletico - Juventus: Cristiano Ronaldo, din nou faţă în faţă cu una dintre victimele preferate
Atletico şi Juventus Torino se vor întâlni în optimile UEFA Champions League. Cristiano Ronaldo are 29 de meciuri contra lui Atletico Madrid, 22 de goluri şi 8 pase de gol.
Mai mult decât atât, ultimul hat-trick al lui Ronaldo în UCL a fost reuşit chiar împotriva lui Atletico, în semifinalele din 2017. Atunci, Real Madrid s-a impus cu 3-0 şi a mers în finală, câştigată chiar în faţa lui Juventus.
De altfel, cele două adversare din optimi au fost abonate la finalele Champions league, în ultimii ani. Atletico a jucat în ultimul act în 2014 şi 2016, în timp ce Juve a evoluat cu trofeul pe masă în 2015 şi 2017. De fiecare dată au pierdut.
Atletico nu a eliminat-o niciodată pe Juventus
Deşi spaniolii au câştigat cea mai recentă "dublă" cu Juventus, 1-0 şi 0-0, în grupele UCL din sezonul 2014/15, Atleti nu a trecut niciodată de bianconeri, în duelurile eliminatorii din Europa.
Cele două echipe au fost adversare doi ani la rând în Cupa Oraşelor Târguri şi de fiecare dată italienii au mers mai departe. În sezonul 1963/64, printr-o dublă victorie, 2-1 şi 1-0, în turul al doilea. În stagiunea următoare, dar în semifinale, torinezii s-au calificat după rejucare. A fost 3-1 de trei ori, în două rânduri în favoarea "Bătrânei Doamne".
Etichete: atletico madrid , cristiano ronaldo , diego simeone , juventus torino , uefa champions league , atletico juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...