El e avocatul care o va apăra pe Steaua la UEFA. "Nici Platini nu ştie decizia"
11.06.2013, 13:39Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat că Steaua va angaja doi avocaţi pentru a se apăra la Comisia de Control şi Disciplină a UEFA, care a deschis o procedură disciplinară împotriva campioanei României.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Exact ce ştiţi şi dumneavoastă ştiu şi eu, că Steaua a primit o scrisoare prin care UEFA cere lămuriri în cazul de corupţie în care este implicat clubul. Am înţeles că Steaua va angaja un avocat sau chiar doi, Jean-Louis Dupont şi Gianpaolo Monteneri, să-i apere atunci când vor fi convocaţi la instanţa disciplinară. Ce va decide instanţa disciplinară nu ştie nici Platini, nici Mircea Sandu, nici nimeni. Nu am experienţă în asemenea cazuri", a spus Sandu.
Avocatul Jean-Louis Dupont (foto) este cel care i-a reprezentat de-a lungul timpului şi pe Gheorghe Hagi, Adrian Mutu şi Jose Mourinho, dar şi cluburi ca Juventus, Milan sau Real Madrid.
Sandu: “Prin suspendarea Stelei am pierde cea mai valoroasă echipă“
Preşedintele FRF a afirmat că Steaua a fost sancţionată pe plan intern.
"Pe plan intern, din ce ştiu eu, Steaua a fost sancţionată, dar întrebaţi la ligă, comisiile sunt ale ligii. S-a redeschis "Valiza", să nu mai pună bani în ea".
Întrebat dacă a amânat şedinţa Comitetului Executiv al FRF pentru a afla verdictul UEFA în acest caz, Mircea Sandu a răspuns:
"Am amânat din cu totul alte motive. E posibil să fie reprogramat meciul Sportului cu Rapid CFR Suceava şi trebuie să aşteptăm desfăşurarea acestui meci. Nu are nicio altă conotaţie această amânare".
Chestionat dacă eliminarea actualei campioane din preliminariile UEFA Champions League ar duce la destrămarea echipei, Sandu a replicat:
“Asta mă depășește, nu mi-aș dori. De ce să nu continue? Va fi mult mai greu pentru Steaua, dar dacă vor rămâne în aceeași formulă eu cred că vor rămâne un club puternic, bine organizat“.
Etichete: avocat steaua , dupont steaua , dupont steaua uefa , avocat steaua uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...