Video&Foto ”Două, trei? Câte au fost de data asta?” Momentul serii în Champions League: Haaland, derutat de parodia antrenorului
articol scris de Digi Sport25.11.2020, 08:36
După ce a reușit un ”poker” istoric la Berlin, la sfârșitul săptămânii trecute, Erling Haaland (20 de ani) a rupt gura târgului și în UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Supraomul” din Norvegia a marcat de două ori în victoria lui Borussia Dortmund, 3-0 cu Bruges, rezultat care îi apropie pe germani de calificarea în optimile competiției.
Imaginile serii în UEFA Champions League. ”Haaland, două sau trei? Câte au fost de data asta?”
Galerie Foto
În stilul caracteristic, Haaland a punctat prima dată în minutul 18. Apoi, în minutul 60, a profitat de o gafă a belgienilor și l-a învins încă o dată pe Mignolet.
În minutul 81, antrenorul Lucien Favre l-a înlocuit pe vârful nordic cu Marco Reus, moment în care a produs și imaginea serii. Cu zâmbetul pe buze, tehnicianul Borussiei i-a arătat lui Haaland două degete.
Sebastien Kehl, fost jucător și actual membru al staff-ului lui Dortmund, l-a fixat cu privirea pe Erling Haaland, parcă întrebându-l: ”Două, trei? Câte au fost de data asta?”. Nordicul s-a uitat mirat câteva secunde, după care ”s-a prins” de poantă.
Momentul în care Haaland e schimbat în Dortmund vs. Bruges:
”O anecdotă”, după momentul petrecut la Berlin
Gestul lui Favre a venit după ce, în momentul în care l-a schimbat pe norvegian în meciul cu Hertha Berlin, l-a întrebat câte goluri a marcat, dacă au fost două sau trei.
”Momentul a fost ca o anecdotă la ce s-a întâmplat la Berlin. A marcat iar, a fost extrem de important pentru noi și astăzi. Suntem fericiți”, a explicat Sebastian Kehl faza serii în UEFA Champions League.
Cu golurile marcate în poarta lui Bruges, Erling Haaland a ajuns la 15 goluri în 12 partide de UCL. L-a depășit pe brazilianul Ronaldo, care are 14 goluri, în topul celor mai buni marcatori din istoria Ligii Campionilor.
Primul gol al lui Erling Haaland în Dortmund vs. Bruges:
Al doilea gol al lui Erling Haaland în Dortmund vs. Bruges:
Clasamentul grupei F, după patru runde:
Etichete: borussia dortmund , lucien favre , erling haaland , dortmund-bruges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...