Discursul lui Koeman după Barcelona - PSG 1-4: "Messi nu poate câștiga singur astfel de meciuri"
articol scris de Digi Sport17.02.2021, 00:26
PSG a demolat FC Barcelona pe Camp Nou, scor 4-1, iar antrenorul catalanilor, Ronald Koeman, a felicitat formația lui Pochettino la final.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Koeman a fost foarte apăsat la interviul de la finalul partidei: "Nu ne-am prezentat bine, este clar că nu am prins o zi bună. Cei de la PSG au jucat în viteză, au avut alt ritm, iar Mbappe a prins o zi fabuloasă. Nu putem să aruncăm prosopul, trebuie să mergem înainte.
Discursul lui Koeman după Barcelona - PSG 1-4: "Messi nu poate câștiga singur astfel de meciuri"
Trebuie să ne ridicăm de la podea. Mai avem un meci de jucat și trebuie să dăm totul. Astfel de meciuri pot fi câștigate numai de către echipe, nu de către jucători. Avem un jucător precum Leo Messi, care poate decide singur multe meciuri, dar la acest nivel este nevoie de înteaga echipă. PSG a controlat centrul terenului, pot doar să-i felicit pentru rezultatul obținut", a spus Koeman, citat de Marca.
FC Barcelona a cedat fără drept de apel în optimile Champions League, în fața finalistei din sezonul precedent, PSG, scor 1-4. Parizienii sunt cu un picior în sferturi după o prestație aproape perfectă pe Camp Nou.
VIDEO Rezumatul partidei Barcelona - PSG 1-4
Etichete: barcelona , leo messi , psg , fc barcelona , barcelona psg , video champions league , antrenor barcelona , ronald koeman , optimile champions league , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...