Detaliul remarcat de spanioli la Istvan Kovacs, înainte de Inter - Atletico Madrid
articol scris de Digi Sport20.02.2024, 11:13
Duelul dintre Inter și Atletico Madrid se joacă astăzi, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1, în prima manșă din optimile de finală ale Champions League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Istvan Kovacs le poartă ghinion celor de la Atletico Madrid
Cel mai bine cotat arbitru român a primit o delegare importantă în Champions League. Înaintea meciului dintre Inter și Atletico Madrid, Istvan Kovacs a fost analizat de jurnaliștii spanioli, iar aceștia au scos în evidență faptul că trupa lui Diego Simeone nu a câștigat niciodată cu centralul din Carei la conducere.
"Kovacs, 39 de ani, va conduce pentru a treia oară echipa alb-roșie în cea mai importantă competiție europeană, iar madrilenii nu au reușit niciodată să câștige cu el la centru.
Prima dată când Atletico Madrid și Kovacs s-au întâlnit, în sezonul 2021-22, elevii lui Diego Pablo Simeone au pierdut în manșa tur din sferturile de finală împotriva lui Manchester City (0-1). A doua oră, madrilenii au cedat în faza grupelor din campania 2022-23, cu Bruges (0-2)", au notat spaniolii de la AS.com.
Istvan Kovacs, alături de iubita sa la Gala Sportului Românesc
Galerie Foto
Istvan Kovacs și Denisa Fazakas au mai apărut împreună în postări de pe rețelele sociale ale modelului.
Primele imagini împreună au fost postate după vacanța făcută în Insulele Seychelles, în urmă cu un an.
Galerie Foto
”Este o mare onoare. Mă bucur foarte mult că am primit această invitație. Sunt mândru și fericit. Este cel mai mare eveniment sportiv din țară, cea mai mare gală. Sunt fericit că pot să mă aflu aici.
Este un lucru îmbucurător acest eveniment. Sper să o țină tot așa. Este plăcut aici, o sărbătoare. Am venit cu toții să ne relaxăm”, a declarat Istvan Kovacs.
Centralul a fost întrebat despre greșelile de arbitraj din SuperLigă, însă nu a vrut să vorbească despre subiect.
”Îmi pare rău, nu pot să vă dau detalii despre niciun meci pe care l-am arbitrat sau pe care îl voi arbitra. Trebuie să înțeleagă toată lumea că greșeli au fost, sunt și vor fi în continuare”, a spus Istvan Kovacs.
Etichete: inter , atletico madrid , istvan kovacs , champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...