"Destinul e deja scris". Pep Guardiola, resemnat înainte de o nouă primăvară europeană cu Manchester City
articol scris de Digi Sport22.02.2023, 14:23
Pep Guardiola (52 de ani) a avut o atitudine degajată la conferința de presă de dinaintea vizitei pe care Manchester City o va efectua pe terenul celor de la RB Leipzig, în cadrul optimilor Champions League.
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
- Meciul RB Leipzig - Manchester City se joacă miercuri, de la ora 22:00, și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Pep Guardiola, resemnat înainte de o nouă primăvară europeană cu Manchester City: "Destinul e deja scris!"
Guardiola se află pe banca englezilor din 2016, dar nu a reușit niciodată să cucerească Champions League, competiție pe care a câștigat-o de două ori cu Barcelona. Cu toate acestea, pe antrenor nu îl mai deranjează acest lucru la fel de mult ca înainte.
"Aș zice că, dacă s-ar termina cariera mea mâine, aș fi mai mult decât binecuvântat cu tot ce am reușit la Barcelona, la Bayern și aici, cu tot ce am făcut în fotbalul european într-o perioadă atât de scurtă.
La finalul zilei, destinul este deja scris. De câțiva ani simt că, orice aș face sau orice s-ar întâmpla, tot un eșec va fi considerat. Nimic nu va fi suficient.
Așa că, de când am realizat acest lucru, nu vreau decât să mă distrez. Așa că mă bucur să fiu aici, la această conferință de presă.
După asta, voi servi o cină bună alături de un vin bun și mă voi uita puțin la Liverpool - Real Madrid, apoi puțin la Frankfurt - Napoli, iar apoi voi pregăti bine meciul.
Toată lumea crede că este un dezastru dacă nu câștigi trofee. Când am ajuns aici, nu mi-am imaginat niciodată că va trebui să câștig Premier League în fiecare an sau Champions League de 3-4 ori. În afară de Real Madrid, nimeni nu poate face asta", a spus Guardiola, conform Independent.
Pep Guardiola se confruntă cu probleme de lot înainte de RB Leipzig - Manchester City
Mijlocaşul Kevin De Bruyne şi fundaşii Aymeric Laporte şi John Stones nu sunt în lotul lui Manchester City pentru meciul de miercuri cu RB Leipzig, din deplasare, din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, anunță Agerpres.
Cei trei nu au participat la antrenamentul de marţi al campioanei Angliei. Absenţa lui Stones era aşteptată, el continuându-şi recuperarea după o accidentare la coapsă.
Cât despre Laporte și De Bruyne, Guardiola a dezvăluit că aceștia s-au simțit rău în ultimele zile.
Etichete: manchester city , pep guardiola , rb leipzig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a îndemnat din nou, luni, la pace în Ucraina după ce președintele american Joe Biden a...