Demba Ba nu iartă pe nimeni: antrenorul lui PSG, condamnat după scandalul Colțescu. ”Nu știți, pentru că nu sunteți negri!”
articol scris de Digi Sport16.12.2020, 10:53
După ce a negat, pe Twitter, că a vorbit la telefon și s-a împăcat cu Sebastian Colțescu (43 de ani), Demba Ba (35 de ani) a acordat un interviu celor de la TRT World, în care a vorbit despre problema rasismului în Europa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Demba Ba, interviu în Turcia: ”Din păcate, am normalizat câteva cuvinte!”
Atacantul senegalez s-a referit la momentul de la Paris, de la partida dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, când arbitrul din România a folosit expresia ”ăla negru” ca să-l identifice pe Pierre Webo, antrenorul secund al turcilor.
”Din păcate, am normalizat câteva cuvinte. Le-am și spus colegilor mei: 'Nu știți prin ce am trecut când am crescut, pentru că nu sunteți negri'. La Paris am decis cu toții, împreună, să nu mai jucăm”, a explicat Demba Ba.
Vârful african, care a fost cel mai vocal la adresa lui Colțescu, a vorbit și despre cele 13 minute jucate pe Parc des Princes. Ba a fost nemulțumit că Ovidiu Hațegan le-a dat trei cartonașe galbene turcilor, ceea ce a sporit presiunea pe teren.
Senegalezul s-a arătat recunoscător față de colegii de la PSG, care au fost alături de turci și au refuzat să mai joace, ca semn de solidaritate și ca manifest împotriva rasismului. Mbappe și Neymar au fost cei mai hotărâți în a-i susține pe cei de la Istanbul Bașakșehir.
Demba Ba îl atacă pe Thomas Tuchel: ”Practic, a dat vina pe noi!”
”Cei de la PSG puteau să rămână pe teren, dar au decis să se oprească. Jos pălăria pentru ei”, a mai zis Demba Ba, care însă l-a criticat pe Thomas Tuchel, antrenorul francezilor.
În timpul scandalului, tehnicianul german i-a zis unui jucător al lui PSG să stea deoparte, să nu se implice, ceea ce l-a deranjat la culme pe atacantul african.
”A discutat cu un fotbalist de la PSG (n.r. - cu Gulbrandsen) și practic a dat vina pe noi pentru ce-a întâmplat. Dar e problema lui, nu a mea. Dacă o să-l văd într-o zi, o să-i zic”, a spus Demba Ba.
Musulman născut în Franța, la Sevres, în suburbiile Parisului, Demba Ba are un cont de Twitter controversat, în care distribuie diverse mesaje care pot fi considerate problematice de anumite persoane.
Pe 2 aprilie 2020, atacantul trecut pe la Newcastle sau Chelsea a scris un tweet care poate fi interpretat altfel acum, în contextul scandalului în care a fost implicat Colțescu.
”Bine ați venit în Occident, unde oamenii albi se cred superiori, astfel că rasismul și debilitatea devin lucruri obișnuite. E timpul să ne ridicăm”, a scris Demba Ba, într-o postare cu peste șapte mii de distribuiri și 13.000 de aprecieri, făcută în contextul în care doi medici francezi propuneau testarea vaccinului pentru COVID-19 în Africa.
Cum au pus turcii presiune pe brigada din România:
Momentul în care un turc spune că ”în țara mea, românii sunt țigani”:
Etichete: demba ba , sebastian coltescu , thomas tuchel , coltescu rasism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...