Declarația serii după ce Villarreal a eliminat-o pe Bayern și imaginile surprinse pe teren, la final
articol scris de Digi Sport13.04.2022, 11:40
Antrenorul lui Villarreal, Unai Emery, a salutat performanţă extraordinară a elevilor săi, care au reuşit să se califice în semifinalele UEFA Champions League, după ce au eliminat "gigantul" german Bayern Munchen.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Unai Emery: "Suntem un club mic, dintr-un sat precum cel al lui Asterix şi Obelix"
"Este un sentiment extraordinar, nu ne-a fost uşor. Suntem un club mic, dintr-un sat precum cel al lui Asterix şi Obelix. Mergem pas cu pas, am avut un sfert de finală foarte greu. Dar scopul nostru înaintea acestui meci nu era să oferim o imagine bună, ci să ne calificăm. Împotriva lui Bayern a fost şi o chestiune mentală. Ştiam că atunci când Bayern începe să înscrie, ei pot marca un gol după altul.
Salzburg a încasat şapte goluri aici, dar am urmărit cum au jucat. Cu Juventus (în optimile de finală) am făcut un pas înainte în ceea ce priveşte jocul, dar şi în ceea ce priveşte încrederea în sine şi credinţa în posibilităţile noastre. Această calificare împotriva lui Bayern ne-a oferit posibilitatea să facem un nou pas. Mâine va fi Liverpool sau Benfica şi speră să avem şi noi şansa noastră", a declarat Emery, la finalul meciului de pe Allianz Arena.
Imaginile deznădejdii: cum au fost surprinși jucătorii lui Bayern
Galerie Foto
VIDEO Bayern Munchen - Villarreal 1-1
Villarreal, învingătoare cu 1-0 pe teren propriu în meciul tur, a acces în semifinalele Ligii Campionilor după ce a reuşit să o ţină în şah pe Bayern Munchen (1-1), în returul din Germania.
Germanii au dominat jocul şi au deschis scorul după pauză, prin golgheterul polonez Robert Lewandowski (52), dar "Submarinul galben" a marcat golul egalării şi al calificării în minutul 88, prin nigerianul Samuel Chukwueze, la scurt timp după intrarea sa în joc.
În penultimul act al competiţiei, Villarreal va avea ca adversară câştigătoarea duelului dintre FC Liverpool şi Benfica Lisabona (3-1 în tur).
Etichete: unai emery , bayern munchen , villarreal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...